Iniţiată de Ştirile Pro TV, campania se bucură şi de sprijinul Robertei Anastase. Petiţia online a fost semnată de directorul general al Direcţiei pentru Protecţia Copilului din Ministerul Muncii.
Aproape 80.000 de români au semnat petiţia online prin care se cere autorităţilor modificarea legii adopţiilor.
Ieri, în cadrul Ştirilor Pro Tv de la ora 19.00, Paula Herlo, coordonatorul campaniei "Vreau şi eu părinţii mei!", a prezentat rezultatele demersului iniţiat la 1 iunie, campania socială "Vreau şi eu părinţii mei!".
Campania îşi dorea găsirea unei soluţii pentru cei 40.000 de copii abandonaţi în centrele de plasament şi cerea modificarea legii adopţiilor astfel încât micuţii abandonaţi să se poată bucură de căldura unei familii.
"Sunt foarte bucuroasă că românii au reacţionat la mesajul nostru, aproape 80.000 au semnat petiţia prin care ceream schimbarea legii adopţiilor, unul dintre principalele obiective ale campaniei. Un prim pas a fost făcut, Senatul a adoptat un proiect de lege prin care se aduc modificari semnificative privind adopţia internă, printre care scurtarea timpului până la care un copil este declarat adoptabil, respectiv un an. Până acum, procedurile greoaie făceau ca micuţii să împlinească chiar şi 4 - 5, ani, asta în condiţiile în care majoritatea celor care vor să adopte un copil îşi doresc ca el să fie cât mai mic. Proiectul de lege a ajuns la Camera Deputaţilor, care îl va lua în discuţie în luna septembrie, atunci când se reia activitatea parlamentară", a spus Paula Herlo.
Sprijin din partea Robertei Anastase
Când a primit petiţiile, Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, a promis că va susţine modificarea legii, iar Elena Tudor, directorul general al Direcţiei pentru Protecţia Copilului din Ministerul Muncii se numără printre semnatarii petiţiei. "Speranţa mea este că noua lege a adopţiilor va intra în vigoare până la sfârşitul acestui an", a spus corespondenta Ştirilor Pro TV.
"Campania nu a vizat doar adopţiile, ci şi situaţia copiilor institu ţionalizaţi din centrele de plasament. Noi am încercat să-i scoatem din casele de copii, iar unii dintre ei chiar şi-au găsit părinţi în urma campaniei. Am reuşit, aşadar, ceva ce părea imposibil: părinţi pentru copii mai maridezece ani, care, impresionaţi de cazurile prezentate, au decis să-i ia acasă", a spus Paula Herlo.
STATISTICĂ
Mii de copii cresc fără şanse în centrele de plasament
Mai multe reportaje au fost difuzate timp de o lună şi jumătate în cadrul Ştirilor Pro TV. Telespectatorii au cunoscut copii lăsaţi de părinţi în centre de plasament şi care refuză totuşi să-şi dea acordul pentru adopţie, centre de tip vechi în care trăiesc până la 200 de copii în sistem de internat, dar şi adolescenţi care nu sunt pregătiţi pentru viaţă, dar de care statul nu se mai interesează când termină şcoala.
Copii cu probleme de socializare
La fiecare şase ore un copil e abandonat într-o maternitate din România şi mulţi dintre ei au probleme de socializare şi sunt greu de dat spre adopţie.
44.000 de copii se afla în sistemul de asistenţă socială, iar 21.000 sunt în asistenţă maternală. Reducerile salariale au făcut ca mii de asistenţi maternali să renunţe la copii. Nu este un secret că cei aflaţi în centre suferă abuzuri fizice şi sexuale.
Până acum, procedurile de adopţie în România au fost dificile. Copilul stă ani în asistenţă socială, deşi şansele sale de a fi adoptat după vârsta de trei ani, scad simţitor. Românii preferă să adopte copii mici, iar străinii interesaţi nu au voie să adopte copii din România.
În România, numărul pă rinţilor care vor să ia acasă un copil este mai mare decât cel al copiilor declaraţi adoptabili. Mii de copii cresc fără şanse în centrele de plasament pentru că au fost de claraţi adoptabili când erau deja prea mari. Asta pentru că legea cere angajaţilor din sistem să încerce mai întâi reintegrarea lor în familia naturală şi să caute rudele de până la gradul patru.
Paula Herlo este însă optimistă. "Oamenii au reacţionat foarte bine, a fost o campanie despre care s-a vorbit foarte mult şi se vorbeşte în continuare. Sunt foarte multe mesaje lăsate pe www. stirileprotv.ro, care demonstrează că oamenii au fost alături de noi. Unii şi-au exprimat astfel dorinţa de a ajuta copiii in stituţionalizaţi, alţii ne-au întrebat cum pot adopta aceşti copii, iar alţii ne-au felicitat că am arătat problemele din sistem şi că am atras atenţia asupra acestor copii. Autorităţile au reacţionat foarte bine, deoarece subiectul este unul delicat şi nu s-a vorbit mult timp despre el. Campania «Vreau şi eu părinţii mei!» nu se încheie aici, vom urmări ce se întâmplă cu copiii filmaţi de noi în campanie şi cu modificările legislative, şi, de ce nu, vom vorbi despre soarta lor până când toţi cei părăsiti de părinţi vor creşte, în final, într-un mediu familial: case de tip familial, asistenţi maternali, părinţi adoptivi sau familii care vor să ia în grijă astfel de copii în plasament simplu", a spus Paula Herlo.
"Am fost bucuroasă că directorul general al Direcţiei pentru Protecţia Copilului din Ministerul Muncii şi familia ei au semnat petiţia.“ PAULA HERLO, coordonatorul campaniei