O cunoscută vrăjitoare din Rusia a fost arestată. Alyona Polyn a fost acuzată de „răspândire de literatură „extremistă” și de „insultare a sentimentelor religioase ale credincioșilor”. Aceasta a devenit cunoscută după ce a recunoscut că le face vrăji dușmanilor președintelui Vladimir Putin.
Vrăjitoarea preferată a lui Vladimir Putin, arestată
În anul 2019, aceasta a coordonat un sobor al vrăjitoarelor, care au militat pentru „întărirea lui Vladimir Putin”. Alături de colegele ei, Polyn ar fi apelat la ritualuri neortodoxe pentru a-l încuraja pe liderul rus. Numele real al vrăjitoarei este Yelena Sulikova, aceasta având un rol important în contextul războiului cu Ucraina.
În urma acuzaţiilor care i se aduc, Polyn ar putea sta până la șapte ani după gratii. Conform agenției de știri de stat TASS, cunoscuta vrăjitoare din Rusia a fost afectată de această lovitură și s-ar fi prăbuşit în cuşca de detenţie. Mai mult, aceasta s-ar fi lovit de mai multe ori cu capul de barele de metal ale acesteia.
Și-a recunoscut faptele
Vrăjitoarea pro-Putin și-a recunoscut faptele în fața judecătorilor. De altfel, aceasta a primit îngrijiri medicale, însă nu a fost internată la spital. Ulterior, Polyn a fost plasată în arest preventiv.
„Misiunea mea a fost întotdeauna aceeași, aceea de a ajuta Rusia”, a declarat în fața judecătorilor
În urmă cu trei ani, aceasta a luat parte pa reality-show-ul „Bătălia clarvăzătorilor”. Mai mult, aceasta a fost liderul unui grup numit „Imperiul celor mai puternice vrăjitoare”. În anul 209, aceasta a a organizat un „Congres al vrăjitoarelor”, recurgând la anumite ritualuri pentru a-l încuraja pe Vladimir Putin.
Primea mesaje de pe front
Polyn a avut o legătură și cu războiul din Ucraina. Anchetatorii au descoperit mai multe certificate și scrisori în care i se mulțumește pentru „sprijinul umanitar și psihologic” oferit trupelor rusești.
De altfel, aceasta deținea numeroase înregistrări din partea soldaților ruși. Aceștia îi trimiteau mesaje de mulțumire și recunoștință.