„Vrăjitoarea din Florenţa“ vine după „Versetele satanice“

CĂRŢILE ANULUI 2009. Scriitori celebri, precum Salman Rushdie, Orhan Pamuk sau Paulo Coelho, vor fi publicaţi de marile edituri.

Dacă Grupul Editorial All va edita anul acesta volumul al III-lea din „Istoria filosofiei“, de Frederick Copleston, carte de căpătâi a istoriei filosofiei, iar Paralela 45 va scoate şi alte titluri din seria „Capodopere“ ale literaturii universale, Poliromul va aduce „Vrăjitoarea din Florenţa“, un nou titlu al autorului controversatelor „Versete satanice“, Salman Rushdie. Marile edituri vor pune accent şi pe publicarea unor noi titluri ale unor laureaţi cu Nobel, precum Orhan Pamuk, „Muzeul inocenţei“ (primul titlu Pamuk editat de Polirom, care l-a preluat de la Curtea Veche), J.M. Coetzee, cu „Viaţa şi vremurile lui Michael K“, Yasunari Kawabata, cu „Vechiul oraş imperial“ - sau autori de Pulitzer - Cormac McCarthy, cu „Drumul“, ultimele editate de Humanitas Fiction. Despre filmul românesc Polirom va publica, în colecţia Fiction Ltd, ultimul roman al scriitorului de curând dispărut dintre noi, Ioan Lăcustă, „Replace all“. În colecţia publicistică va apărea un nou volum de Alex. Leo Şerban, despre filmul românesc.

În afara colecţiilor, vor apărea multaş teptatul volum al lui Marius Oprea, „Ascensiunea lui Traian Băsescu“, precum şi o coeditare cu Quercus, „Ghid de fotografie digitală“, de Doug Harman. Poliromul va publica şi „Firmin“, de Sam Savage, cartea-vedetă a Târgului de Carte de la Frankfurt 2008, ale cărei drepturi de traducere au fost achiziţionate, până acum, în 36 de ţări. Editura a obţinut tot atunci şi drepturile de copyright pentru „Moartea lui Bunny Monroe“, de Nick Cave, care, deşi nu a apărut încă, a fost achiziţionată până acum în 38 de ţări, datorită cotaţiei autorului. Cărtărescu va prefaţa „Albă-ca-Zăpada“ Editura Leda, din cadrul Grupului Editorial Corint, va publica în ianuarie un roman care a fost inclus de revista „Time“ în topul celor mai bune romane ale tuturor timpurilor, „Întoarcere la Brideshead“, de Evelyn Waugh. Ecranizarea, cu Emma Thompson în distribuţ ie, tocmai a început să ruleze şi pe ecranele noastre. Leda va recupera şi o absenţă din peisajul editorial românesc, „Albă-ca-Zăpada“, de Donald Barthelme - una dintre operele de rezistenţă din opera campionului postmodernismului american. Cartea va fi prefaţată de Mircea Cărtărescu. La Leda vor fi continuate şi seriile de autor Margaret Atwood şi Zadie Smith. „Cum să ai întotdeauna dreptate“ Nemira va publica în 2009 „Cum să ai întotdeauna dreptate“, de Hannes Stein, autorul lucrărilor „Cum m-am lăsat de gândit“ şi „Enciclopedia lucrurilor care mă sâcâie zilnic“, apărută în noiembrie 2007 şi vândută în peste 15.000 exemplare. Editura va mai publica şi „The Little Black Book of Style“, de Nina Garcia, şi „Platon şi Ornitorincul“, de Thomas Cathcart şi Daniel Klein (ambele bestselleruri „The New York Times“).

Editura va publica şi „Nimicul de temut“, de Julian Barnes, una dintre cele mai bune zece cărţi, în „The New York Times Book Review“ şi una dintre cele zece cărţi esenţiale ale anului 2008 „Times UK“.

Tritonic va miza în 2009 pe succesul unor volume precum „Esenţa Răului“, de Greg Iles, „The Graveyard Book“, de Neil Gaiman, „Ultimul Papă“, de Luis Miguel Rocha, „Vânătoarea Sfântă“, de Lois McMaster Bujold, şi „Labirintul Apei“, de Eric Frattini. Romance: „Inés a sufletului meu“ Dacă în anul 2008 cel mai bine s-au vândut, la Humanitas Fiction, „Memoriile unei gheişe“, de Arthur Golden, în 11.200 de exemplare, şi „Împăratul muştelor“, de William Golding, în 8.300 exemplare, în anul 2009 Humanitas Fiction va publica aproximativ 100 de titluri, grupate în cele trei colecţii consacrate, „Raftul Denisei“, „Cocktail“, „Thriller&Mystery“.

„Raftul Denisei“ va publica în continuare clasici ai literaturii moderne: Kurt Vonnegut, „Cutremur de timp“, şi John Cowper Powys, „Cercul nebunilor“. Nu vor lipsi nici cărţile din seria Isabel Allende: în ianuarie va apărea romanul „Inés a sufletului meu“, considerat una dintre cele mai ambiţioase cărţi ale autoarei. Altă surpriză pe care o vor găsi cititorii în „Raft“ este bestsellerul Sarei Gruen, „Apă pentru elefanţi“/„Water for Elephants“ , publicat deja în 40 de ţări şi vândut până în prezent în peste trei milioane de exemplare, o poveste intensă şi senzuală despre viaţa ca spectacol perpetuu şi despre dragoste sub toate chipurile ei.

RAO va lansa, la începutul acestui an, romanul distins în 2006 cu Marele Premiu al Academiei Franceze şi Premiul Goncourt, „Binevoitoarele“, de Jonathan Littell, „Codul Shakespeare“, de Jennifer Lee Carrell şi „A Zecea Simfonie“, de Joseph Gelinek. John Connoly revine cu thrillerul „Neliniş tiţii“, iar Douglas Preston şi Lincoln Child se vor regăsi pe rafturile librăriilor cu un nou roman, „Natură moartă cu ciori“. Vor apărea la RAO şi primele două volume din trilogia „Cronicile Lumii Pământene“, de Licia Troisi.

BESTSELLERURI

„Învingătorul“ lui Paulo Coelho este singur

Humanitasul mizează în septembrie 2009 şi pe un alt titlu de Paulo Coelho, „Învingătorul este singur“, dar editura pregăteşte şi „Melancolia şi moartea băiatului-stridie“, de Tim Burton, în traducerea lui Marius Chivu. „Cartea exprimă cu intensitate suferinţa unui adolescent marginalizat. Ca şi filmele sale, poemele lui Tim Burton reuşesc să fie deopotrivă copilăreşti şi sofisticate, împletind inocenţa cu macabrul“, scria „The New York Times“. De Sfântul Valentin şi în perioada 1-8 martie vor apărea: „Sonetul iubirii“ de Marco Santagata, „Vieţile secrete ale îndrăgostiţilor“, de Simon Van Booy. Una dintre surprizele lunii iunie este traducerea volumului „The Last American Man“, de Elizabeth Gilbert. Kerry Kennedy vine în România

Unul dintre cele mai importante proiecte pentru 2009 ale Editurii Curtea Veche este lansarea în martie a titlului „Să spui adevărul puterii. Apărători ai drepturilor omului care transformă lumea“, de Kerry Kennedy, cel de-al şaptelea copil al lui Robert F. Kennedy. Cartea cuprinde interviuri ale lui Kerry cu 51 de personalităţi din aproape 40 de ţări ale lumii, fiind ilustrată de Eddie Adams, câştigător al Premiului Pulitzer. Printre personalităţile intervievate se numără Baltasar Garzon, din Spania, Vaclav Havel, din Republica Cehă, laureaţi ai Premiului Nobel, Dalai Lama, Arhiepiscopul Desmond Tutu sau Elie Wiesel. Kerry Kennedy, în vârstă de 40 de ani, va veni în România la începutul lunii aprilie pentru a lansa această carte, care face parte dintr-un proiect mai amplu al fundaţiei înfiinţate în memoria tatălui său, Robert F. Kennedy, de familia Kennedy, pentru a continua activitatea acestuia după moartea sa din 1968.

„AMURG“

Anul „Stephenie Meyer“ va aduce o ecranizare Dacă 2008 a fost pentru RAO „anul Tolkien“, deoarece cartea „Copiii lui Hurin“, a lui J.R.R Tolkien, s-a vândut în peste 10.000 de exemplare, editura se aşteaptă ca, în privinţa literaturii fantasy pentru tineri, 2009 să fie anul „Stephenie Meyer“, care a fost numită de „Times“ „noua J.K. Rowlings“. Editura va pune accent pe cărţi-cult ale tinerilor din toată lumea, „Amurg“, „Luna nouă“, „Eclipse“ şi „Breaking Dawn“. În 2008 au fost publicate două titluri, „Amurg“ şi „Luna nouă“, „Amurg“ vânzându-se până acum în aproape 9.000 de exemplare. Ultimele două titluri din serie vor apărea anul viitor, când şi filmul „Amurg“ va avea lansarea pe marile ecrane din România. SUCCES Prelegeri la televizor şi pe YouTube

Pentru 2009, un titlu pe care mizează Curtea Veche este „Un pământ nou“, de Eckhart Tolle, care s-a vândut în peste două milioane de exemplare, fiind numărul unu în topul celor mai bine vândute titluri ale New York Times, Amazon şi Publisher’s Weekly. Oprah Winfrey a dedicat o serie întreagă de emisiuni convorbirilor cu Eckhart Tolle pe marginea acestei cărţi. Curtea Veche va edita şi „Ultima prelegere“, de Randy Pausch, care a fost iniţial filmată de studenţi şi încărcată pe YouTube, filmuleţul având aproape opt milioane de accesări. Cartea a ajuns în scurt timp pe primul loc în lista de bestselleruri de la New York Times.

“Cronicile Wardstone”

Vom citi “Sacrificiul vraciului”

Corint Junior va edita continuările bestsellerurilor de casă: volumul şase din “Cronicile Wardstone” - “Sacrificiul vraciului”, de Joseph Delaney, volumul trei din seria “Tunele” – “În cădere liberă”, volumul patru din seria Septimus Heap, de Angie Sage, care se va numi “Expediţia”, o serie vândută în 25 de ţări şi şapte filme în productie la Warner Bros. Va fi publicat şi volumul cinci din seria “Copiii lămpii fermecate”, care se va numi “Enigma portalului blestemat”, de PB. Kerr. Vor fi editate volumul patru din seria “Ţara Duncan”, “Dragonul renegat”, de Sophie Mamikonian şi volumul trei, din seria “Cartea timpului”, de Guillaume Prevost.

> Va apărea primul volum din seria “Rangers Apprentice”, scrisă de scriitorul australian John Flanagan. Este bestseller internaţional, aflat în topul “The New York Times”, ale cărui drepturi s-au vândut în 21 de ţări, fiind deja publicat în 15 limbi.

> Tot în martie va apărea primul volum din seria “An Awfully Beastly Business”, de Beastly Boys. Primul volum va avea pe coperta un disc lenticular şi se va numi “Vârcolac contra dragon”. În mai se va lansa şi primul volum din seria “The Chronicles of Imaginarium Geographica”, “Here There be Dragons”, Seria scrisă de James A. Owen a fost vândută în 15 ţări.