Portivit declarației de ieri a ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, toți bugetarii vor avea în sporuri câte un voucher de vacanță.
Dar acest lucru va fi posibil după ce va intra în vigoare Legea Salarizării Unitare. Adică, în vara acestui an, după data de 1 iulie. Voucherul de vacanță este, de fapt, o sumă de bani, la nivelul salariului minim pe economie, acordată o dată pe an bugetarilor. Banii vor fi destinați exclusiv serviciilor turistice. Ca să se poată deconta aceștia, angajatul va trebui să prezinte o factură. În acest fel, se preconizează, pe de o parte, încurajarea turismul intern, iar pe de alta, se încearcă eliminarea „practicilor la negru”.