Comisiile de buget-finanţe ale Camerei Deputaților și Senatului au adoptat, raportul cu privire la revocarea lui Niculae Bădălău din funcţia de vicepreședinte al Curții de Conturi. El este acuzat de dare de mită și a fost arestat pentru 30 de zile.
UPDATE Comisiile de buget-finanţe ale Camerei Deputaților și Senatului au adoptat, luni, cu unanimitate de voturi, raportul cu privire la revocarea lui Niculae Bădălău din funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi. Acest raport urmează să fie votat astăzi și în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului.
Senator PSD Niculae Bădălău a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă. Potrivit anchetatorilor, Bădălău i-ar fi oferit 170.000 de euro unui primar din judeţul Giurgiu, în schimbul acordării unor contracte de lucrări publice.
Parlamentul a decis săptămâna trecută să dea termenul pentru finalizarea raportului în cazul lui Nicolae Bădălău până luni, 5 decembrie, la ora 12.00. Ulterior, plenul comun se va întruni de la ora 14.00, pentru a vota cererile depuse de PSD şi USR. Cele două partide au cerut revocarea din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi a lui Niculae Bădălău. Fostul parlamentar PSD a fost arestat pentru dare de mită.
USR a cerut, luni, 28 noiembrie, Birourilor celor două Camere ale Parlamentului, declanşarea procedurii de revocare a lui Niculae Bădălău din funcţia deţinută la Curtea de Conturi. Demersul partidului din opoziție a fost făcut după ce Bădălău a fost arestat de procurorii DNA. Ulterior, purtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a anunţat că social-democraţii au repetat acțiunea făcută de USR.
Niculae Bădălău arestat pentru dare de mită
Fostul senator PSD Niculae Bădălău, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi a fost arestat preventiv, luni, 28 noiembrie, în urma unei deciziei Curţii de Apel Bucureşti. Instanţa a admis propunerea DNA de arestare preventivă a lui Bădălău. Măsura arestării a fost dispusă pentru 30 de zile. Procurorii DNA l-au acuzat pe fostul membru PSD de dare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă, şi a unei persoane fizice, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru dare de mită, coform DNA.
Bădălău i-ar fi spus unui primar să atribuie un contract privind „Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă” unei companii care era deținută de o rudă a acestuia. Valorea proiectului a fost estimată la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA. Ulterior, Bădălău i-ar fi oferit primarului în cauză mai multe sume de bani pentru ca edilul să efectueze în continuare plăţile către firma respectivă, chiar şi pentru lucrări neconforme. Fostul parlamentar a mai pus la punct un contract cu același primar. Proiectul urma să fie atribuit către aceeași firmă. Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă 7% din valoarea celor două contracte, potrivit News.ro.