Vortexul polar ajunge în România. Cum se va schimba vremea

Viscol Sursa foto: Arhiva EVZ

Elena Mateescu, directorul ANM, a anunțat că vremea se va schimba radical și că ninsorile viscolite își vor face simțită prezența în mai multe zone din țară.

Elena Mateescu, directorul ANM, a anunțat că vremea să răcește considerabil și că valorile termice vor fi mai scăzute față de cele normale pentru această perioadă a anului.Se vor semnala precipitaţii sub formã de ninsoare la munte şi mixte în celelalte regiuni.

„Deja masa de aer rece este prezentă în zona ţării noastre. În partea de vest nord-vest a ţării maximele nu au depăşit 3 – 4 grade Celsius în timp ce în sud-est au fost diferenţe foarte mari, cu maxime de 20 – 21 de grade. Mâine (luni n.red.) răcirea se va resimţi şi va fi în extindere în zona de est a ţării. Doar local izolat în partea de sud-est vom mai înregistra valori de 14 grade Celsius, în capitală doar 7 – 9 grade Celsius”, a declarat directorul ANM Elena Mateescu.

Meteorologul a mai anunțat că și vântul va avea rafale puternice.

„De marţi, răcirea va fi una semnificativă în toată ţara astfel încăt să considerăm o perioadă mai rece decât data din calendar, cu precipitaţii care treptat se transformă, mai ales în zona montană, în ninsori. La altitudini mai mari de 1.800 metri internsificările de vânt vor atinge viteze la rafală de peste 80 – 100 km/h să determine viscolirea şi spulberarea zăpezii”, a mai spus directorul ANM.

ANM spune că regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, în special în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali.

Sursa foto: 59443200 © Viorel Dudau | Dreamstime.com

„Şi în zonele mai joase de relief de câmpie, în special în jumătatea vestică, precipitaţiile sub formă lichidă la acest moment, în următoarele zile au o probabilitate foarte mare de a se transforma în precipitaţii mixte”, a declarat directorul ANM Elena Mateescu la România TV.

Vremea se încălzește de Crăciun

Cu toate astea, vremea se încălzește de Crăciun, iar românii vor avea parte de sărbători fără ninsori.

În săptămâna 19 – 26 decembrie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în zonele montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în jumătatea nord- vestică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 26 decembrie – 2 ianuarie va avea temperaturi medii în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.