Voronin refuză să vorbească româneşte

Voronin refuză să vorbească româneşte

După numai cinci ore de la deschiderea urnelor, în Republica Moldova au şi început să apară nereguli în ceea ce priveşte procesul electoral. În plus, actualul preşedinte, Vladimir Voronin, a refuzat să se exprime în limba română, chiar dacă gândurile sale după exercitarea votului s-au îndreptat în mod egal spre Rusia şi spre România.

În oraşul Corjova, regiunea Transnistria, electorii au fost împiedicaţi să voteze. Miliţienii le-au blocat accesul în secţiile de votare , iar cele 1300 de persoane cu drept de vot au fost îndemnate să meargă să voteze pe listele electorale suplimentare din altă localitate.

Aproximativ 300 de persoane au venit în faţa secţiilor de votare purtând steaguri transnistrene.

Procesul electoral pentru alegerea viitorului Parlament moldovean a început la ora 7.00 şi la acesta sunt aşteptaţi să aprticipe aproximativ două milioane şi jumătate de moldoveni cu drept de vot. Potrivit legii electorale a Republicii Moldova, Parlamentul este acela care îl numeşte pe viitorul preşedinte al ţării.

Voronin a votat pentru binele poporului

După ce şi-a exprimat opţiunea electorală, actualul preşedinte moldovean Vladimir Voronin a declarat că a votat pentru bunăstarea ţării şi pentru binele poporului.

"Am votat pentru dezvoltarea ţării mai departe şi pentru a contribui la realizarea cu succes a proceselor de reforme în toată ţara, pentru o Moldovă europeană şi prosperă", a declarat preşedintele, în limba rusă. Rugat să vorbească româneşte, preşedintele Voronin a spus că el nu vorbeşte decât moldoveneşte.

Acesta este de părere că relaţiile cu Federaţia Rusă "se vor dezvolta normal", mai ales că ţara sa deţine preşedinţia Comunităţii Statelor Independente (CSI).

Până la ora 9.45, procentul celor care au votat era în medie 7,13%, cei mai activi fiind electorii din raioanele Basarabeasca (11,19 la sută), Şoldăneşti (11,18 la sută), Ocniţa (10,47 la sută), Donduşeni (10,24 la sută), Foreşti (9,67 la sută), Rezina (9,53 la sută), Ştefan Vodă (9,37 la sută), raionul Dubăsari cu (9,23 la sută) şi Sângerei (9,02 la sută).  Potrivit Mediafax, cel mai puţin interesaţi de aceste alegeri s-au dovedit locuitorii capitalei Chişinău care, până la ora 9.45, votaseră numai în proporţie de 4,45%.

Au votat şi moldovenii din străinătate

Până în jurul orei 13.00,  au votat aproape 4.000 de cetăţeni moldoveni aflaţi în străinătate. La Consulatul Republicii Moldova din Bologna au votat 2.015 alegători, iar la Ambasada de la Roma s-au prezentat 1.036 de cetăţeni moldoveni cu drept de vot.

La Ambasada Republicii Moldova în Franţa au votat 817 alegători, iar la cea din Federaţia Rusă şi-au exercitat dreptul de vot 782 de alegători, din cei 5.000 de cetăţeni moldoveni cu drept de vot aşteptaţi la urne în acest stat.

Totodată, la reprezentanţele diplomatice ale R. Moldova din Germania s-au prezentat să-şi exercite dreptul la vot 237 de alegători, anunţă Mediafax. Deţinuţii şi pacienţii au votat în secţii improvizate

Aproape 1.500 de deţinuţi din penitenciarele din Republica Moldova cu drept de a vot şi  pacienţii internaţi şi-au putut exprima votul în secţiile instituite în incinta instituţiilor medicale sau la urna mobilă.

Până în prezent, dreptul de a participa la vot îl aveau doar persoanele deţinute în izolatoarele de anchetă, sau cele ale căror sentinţe de judecată nu au fost pronunţate până în ziua alegerilor.

 La alegerile parlamentare nu au dreptul de a vota cei condamnaţi la închisoare prin hotărâre judecătorească definitivă pentru infracţiuni grave, deosebit de grave şi cei aflaţi în detenţie pe viaţă.

Ne puteți urmări și pe Google News