"Vorbeam, mâncam, râdeam, iar el m-a întrebat dacă mă poate săruta". Mărturisirile Primei Doamne a Statelor Unite

"Vorbeam, mâncam, râdeam, iar el m-a întrebat dacă mă poate săruta". Mărturisirile Primei Doamne a Statelor Unite

Presa americană consideră că Michelle Obama se întrece în ultimul timp în a povesti tot felul de amănunte picante "din familie", momentul fiind ales anume înainte de alegerile prezidenţiale , pentru a spori popularitatea soţului ei, după cum subliniază jurnaliştii.

Astfel, presa continuă să comenteze cu nesaţ pe marginea relatării pe care a făcut-o Prima Doamnă cu privire la momentul primului sărut cu cel care avea să îi devină soţ. Primul sărut dintre Barack Obama şi viitoarea lui soţie a avut loc în Chicago. Cei doi s-au oprit în faţa unui magazin, şi-au cumpărat câte o îngheţată şi au stat de vorbă. "Vorbeam, mâncam, râdeam, iar el s-a aplecat spre mine şi m-a întrebat dacă mă poate săruta. Iar eu am spus: Da!", a povestit Michelle Obama. De altfel, momentul a fost marcat printr-o plăcuţă specială, amplasată în acest an chiar în locul unde s-a consumat primul sărut. Carte de grădinărit "Este soţia celui mai important om de pe planetă, dar nu rămâne niciodată în umbra lui", comentează presa americană, pomenind şi…cartea de grădinărit pe care autoarea, respectiv soţia liderului de la Casa Albă, şi-o promovează din toate puterile. "Cu un pic de grijă şi efort, poţi să cultivi propriul tău…Barack-oli", declară Michelle Obama cu privire la propriile teorii depre legume. De asemenea, soţia lui Barack Obama a precizat, în glumă, că, pe parcursul vieţii, un american mănâncă, în medie, jumătate de ridiche, iar salata verde este 96 la suta apă şi 4 la sută salată verde! Cartea primei doamne a Statelor Unite conţine şi mărturisiri în premieră. Michelle Obama recunoaşte că a reuşit să crească doar cinci dovlecei în trei ani şi că a avut în grădină pepeni galbeni cu o formă perfectă, dar fără gust. O altă destăinuire este că preşedintele Barack Obama se plânge că stupii din grădina Casei Albe se află prea aproape de terenul de baschet! Potrivit presei americane, la rândul lui, liderul de la Casa Albă vrea să se folosească din toate puterile de popularitatea soţiei sale pentru a câştiga un nou mandat.