Volodimir Zelenski laudă contraofensiva ucraineană: „Sunt recunoscător tuturor băieților și fetelor noastre, bărbaților și femeilor care luptă”
- Ionel Sclavone
- 10 septembrie 2022, 09:51
Forțele militare ale Ucrainei au recucerit 30 de localități, în regiunile din nord-est ale țării, în cadrul contraofensivelor pe care le-a declanșat în aceste săptămâni. Președintele Volodimir Zelenski a anunțat succesul operațiunilor militare, până la acest moment. În ciuda acestor reușite, oficialii ucraineni îi îndeamnă pe locuitorii civili ai zonelor eliberate să nu revină încă acasă.
Preşedintele ucrainean,Volodimir Zelenski, a anunţat în discursul pe care îl susține în fiecare zi, că armata sa a recucerit 30 de localităţi dintre cele ocupate de trupele rusești în nord-estul țării. El a precizat că trupele rusești nu au făcut față contraofensivei unităților Kievului, în ciuda întăririlor pe care le-a trimis Moscova. Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că trupele ucrainene au „eliberat zeci de aşezări” şi au recuperat peste 1.000 km pătraţi de teritoriu, în ultima săptămână, în această contraofensivă.
„Până în prezent, forţele armate ucrainene au eliberat şi preluat controlul a peste 30 de localităţi din regiunea Harkov, la frontiera cu Rusia. În unele dintre satele din regiune continuă acțiunile de verificare și securitare a teritoriului. Treptat preluăm noi așezări sub controlul nostru – redăm steagul ucrainean și protecția poporului nostru de pretutindeni. Sunt recunoscător tuturor băieților și fetelor noastre, bărbaților și femeilor care luptă pentru Ucraina!”, a spus Volodimir Zelenski.
În pofida câştigurilor teritoriale ale forţelor ucrainene, guvernatorul regiunii Harkov, Oleg Sinegubov, i-a îndemnat pe locuitorii refugiați din calea războiului să nu se grăbească să revină. El a precizat că multe sate dintre cele recucerite de la ruși au fost deconectate de la rețelele de curent electric și gaze naturale.
Pe de altă parte, presa rusă a relatat despre desfășurarea unor unități de rezervă menite să întărească frontul pe direcția de înaintare a armatei din Ucraina. Mai multe videoclipuri cu convoaie de vehicule bliindate și echipament militar rus au fost difuzate pe posturile de televiziune, dar și în spațiul online. Aceasta pentru a da impresia că situația nu este atât de dificilă pe cât pare și că armata rusă se reorganizează. De altfel, Moscova nu a făcut nici un comentariu oficial cu privire la această desfăşurare de forțe. Oricialii militari ruși s-au mulțumit să enumere, doar pierderile grele pe care armata rusă le-ar fi provocat ucrainenilor.
Forțele rusești sunt depășite în zona Harkov
Faptul că situația de pe front nu este stabilă și că unitățile ucrainene avansează, o demonstrează și decizia autorităţilor pro-ruse din teritoriile ocupate de a evacua locuitorii în alte zone aflate sub controlul Rusiei, după cum notează AFP.
Un responsabil numit de Moscova în regiunea ocupată Harkov a confirmat că forţele ucrainene au înregistrat o „victorie substanţială”. Vitali Gancev a precizat că atacurile ucrainene au spart defensiva rusă în regiunea Harkov, relatează Reuters. El a vorbit la un post de televiziune rusesc, de stat, confirmând veștile proaste.
„Însuşi faptul spargerii apărării noastre reprezintă deja o victorie substanţială pentru forţele armate ucrainene”, a declarat oficialul rus.
Mai multe zone la est de oraşul Harkov, centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume şi al doilea oraş ca mărime din Ucraina, au fost ocupate de Rusia imediat după invazia la 24 februarie. Cu toate acestea forțele ruse nu au reușit să ocupe și orașul propriu-zis.