Vlas vrea să-şi regăsească identitatea

Vlas vrea să-şi regăsească identitatea

Ioana Maria Vlas se află, în aceste zile, la Cluj, unde încearcă să-şi „recupereze identitatea“.

Motivul: la scurt timp după ce a părăsit România, cartea de identitate, certificatul de naştere şi cel de căsătorie, dar şi actele de proprietate ale apartamentului din Bucureşti i-au dispărut. „O mulţime de lucruri au rămas în pom când am plecat şi nu mai găsesc buletinul, certificatul de naştere, actele de proprietate ale apartamentului. Totul a dispărut“, a precizat Vlas care a sărbătorit, ieri, a 90-a aniversare a mamei sale, Aglae Ciorbă.

Evident, primul drum făcut după ce a ajuns acasă, la Cluj, a fost la o secţie de poliţie, unde a semnat un proces-verbal potrivit căruia va rămâne în oraş pentru câteva zile şi nu intenţionează să părăsească ţara. „Există încă oameni convinşi că am bani puşi deoparte prin străinătate, dar aceştia nu se gândesc că, în cazul în care ar fi fost aşa, nu mă mai întorceam în România“, a mai spus Ioana Maria Vlas.

Ne puteți urmări și pe Google News