Vlăduța Lupău vrea să se dedice ma mult familiei. A luat o decizie fundamentală pentru cariera ei

Vlăduța Lupău. Sursa foto: Instagram/ Vlăduța Lupău

Vlăduța Lupău a transmis recent fanilor săi că, în acest an, a fost nevoită să renunțe la câteva dintre proiectele ei de suflet, deși unele dintre acestea au fost desfășurate constant în ultimii opt ani.

Cântăreața a devenit mamă pentru a doua oară în această vară, iar în acest context a declarat că își dorește să acorde mai multă atenție familiei sale.

Vlăduța Lupău renunță la concertul anual de Crăciun

Artista a dezvăluit că a renunțat la o tradiție importantă pentru ea, pe care a urmat-o cu rigurozitate timp de opt ani.

Este vorba despre concertul „Vin acasă de Crăciun”, pe care Vlăduța Lupău a fost nevoită să-l anuleze anul acesta.

Vlăduța a menționat că vrea să petreacă cât mai mult timp cu Isaia, cel de-al doilea băiat, cât timp este mic. Cântăreața a adăugat că băiețelul este cea mai mare realizare a ei pe anul acesta.

„Aveam multe proiecte iarna și în fiecare an, concertul meu cu o tradiție de 8 ani, „Vin acasă de Crăciun”, dar nu mai reușesc să îl pun în scenă anul acesta. Băiețelul este mic și cea mai mare realizare de anul acesta este el și am decis să mă dedic lui. Acum balanța înclină spre familie dar de la anul, forță”, a spus Vlăduța Lupău.

Vlăduța Lupău. Sursa foto: Instagram

Cântăreața are parte de sprijinul complet al soțului său

Vlăduța a vorbit și despre cum reușește să facă față evenimentelor în curs, mai ales cu doi copii mici acasă.

Artista a dezvăluit că un mare ajutor îl reprezintă familia, fără de care nu ar fi putut pleca de acasă.

Vlăduța Lupău a sosit la București pentru a participa, pe 24 septembrie, la concertul dedicat aniversării lui Adrian Minune, iar după spectacol s-a întors direct la Cluj.

Sursa foto: Instagram

„Sunt onorată că Adrian m-a invitat la ziua lui. Am emoții mari pentru că sunt pentru prima oară lângă el și nu am repetat! Băieții sunt pe mâini bune, i-am lăsat acasă cu bunica și tăticul lor.

Mă gândeam să-l iau pe cel mic cu mine dar este foarte greu. Imediat după ce cânt, am plecat la Cluj. Dacă nu te ajută familia și cei de acasă, partenerul, ca artist, când ai copii mici, nu prea poți să pleci de acasă”, a mai adăugat Vlăduța Lupău pentru Click.