Vladimir Putin l-a sunat pe Xi Jinping și l-a informat despre dialogul care a început între Rusia şi SUA
- Teodora Vitan
- 24 februarie 2025, 17:02
Vladimir Putin. Sursa foto: x.comVladimir Putin l-a informat telefonic pe preşedintele chinez Xi Jinping despre contactele dintre Rusia şi Statele Unite, iar Beijingul şi-a exprimat sprijinul pentru dialog.
Vladimir Putin l-a informat pe Xi Jinping despre dialogul cu SUA
Kremlinul a anunțat luni că liderul rus i-a prezentat lui Xi Jinping evoluțiile din dialogul cu Washingtonul, iar partea chineză și-a exprimat sprijinul.
În plus, China și-a arătat disponibilitatea de a contribui la găsirea unor soluții pașnice pentru conflictul din Ucraina. „Din partea chineză, a fost exprimat sprijinul pentru dialogul început între Rusia și Statele Unite, precum și disponibilitatea de a ajuta la găsirea unor modalități de soluționare pașnică a conflictului ucrainean”, a transmis Kremlinul.
Sprijinul Chinei pentru soluționarea conflictului
În timpul discuției, Xi Jinping a subliniat că China este mulțumită de eforturile depuse de Rusia și de alte părți pentru a dezescalada conflictul ucrainean.
Liderul chinez a reamintit cele patru principii pe care China le-a propus pentru soluționarea acestui conflict: respectarea suveranității, aderarea la Carta ONU, luarea în considerare a preocupărilor fiecărei părți și utilizarea metodelor pașnice. De asemenea, Xi Jinping a menționat „consensul în șase puncte” privind rezolvarea crizei din Ucraina, care a fost atins între China și Brazilia și a fost susținut de multe țări din sudul lumii.

Xi Jinping. Sursa Foto: Dreamstime
Relațiile Rusia-China și viitoare întâlniri la nivel înalt
Putin și Xi Jinping au discutat și despre relațiile bilaterale dintre Rusia și China, subliniind importanța acestora în stabilizarea afacerilor globale. Liderii celor două țări au declarat că aceste relații sunt strategice, nu sunt îndreptate împotriva altora și nu sunt influențate de factori externi.
În cadrul convorbirii, cei doi lideri au confirmat intenția de a-și vizita reciproc capitalele. Xi Jinping este așteptat la Moscova pe 9 mai, cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a Victoriei asupra fascismului.
De asemenea, au fost confirmate datele pentru viitoarele întâlniri la nivel înalt, inclusiv summit-ul Organizației de Cooperare de la Shanghai și evenimentele solemne din Beijing pentru a marca 80 de ani de la victoria asupra Japoniei și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează TASS.