Vladimir Putin, bulversat de consumul de alcool al liderilor de top din Rusia
- Mădălina Dinu
- 15 septembrie 2022, 18:36
Președintele rus Vladimir Putin este îngrijorat de problema abuzului de alcool în rândul „cercului său intim" și al conducerii de vârf a Federației Ruse, despre care susține că a devenit deosebit de acută începând cu luna februarie a acestui an.
Publicația rusească cu sediul în Letonia, Meduza, face referire la mai multe surse apropiate administrației președintelui Rusiei. Potrivit acestora, Putin a început să acorde o atenție deosebită problemei abuzului de alcool, întrucât, pe fondul războiului împotriva Ucrainei, oficialii ruși au început să bea mult mai des. În special, președintele Federației Ruse este deosebit de îngrijorat de starea unor persoane din „cercul său intim”.
„Oamenii își eliberează stresul în acest fel încă din februarie. Miniștrii, adjuncții lor, chiar și unii viceprim-miniștri, angajați ai administrației prezidențiale și ai Consiliului de Securitate, unii șefi de corporații de stat și guvernatori” a spus sursa citată de publicația Meduza.
Conform aceleiași publicații, principala cauză a „stresului”, urmat de consumul excesiv de alcool, este prejudiciul cauzat Rusiei din cauza invaziei în Ucraina, inclusiv sancțiunile: „S-au așezat [în februarie - n.r.] la un pahar. Unii dintre ei au fost absorbiți de băutură”, a spus sursa citată de Meduza.
Cu toate acestea, două surse susțin că problemele Rusiei pe front nu afectează atitudinea oficialilor față de alcool, deoarece au „propriile probleme și propriul război” în Rusia. Potrivit publicației Meduza, președintele rus a început să se îngrijoreze în legătură cu abuzul de alcool pentru că disciplina în rândul liderilor și oficialilor ruși de rang înalt a început să aibă de suferit: „Unii dintre ei dispar înainte de un eveniment important; unii raportează într-un mod vag și confuz. Publicul larg poate vedea acest lucru”.
Totodată, sursele publicației au adăugat că Putin nu este încă hotărât să-i concedieze pe cei vinovați, scrie Pravda.Ua.
Situația pe front: Rușii se pregătesc pentru lupte la Svatove și Troitske
Ocupanții declară că țin situația sub control în Kreminna, Sievierodonetsk și Lysychansk, se pregătesc să se apere în Svatove și Troitske, în timp ce în Luhansk, rudele oamenilor „mobilizați” ar fi declanșat o revoltă.
Potrivit lui Haidai, șeful administrației militare din regiunea Luhansk, la câteva zile după ofensiva de succes a forțelor armate ucrainene în regiunea Harkov și apropierea armatei ucrainene de granița administrativă a regiunii Luhansk, reprezentanții autorităților de ocupație au început să afirme că „situația este sub control”, în special în Kreminna, Sievierodonetsk și Lysychansk.
Șeful administrației militare din regiunea Luhansk a mai raportat că, în cursul zilei trecute, pentru a sprijini acțiunile grupurilor terestre, avioanele Forțelor de Apărare ale Ucrainei au efectuat 12 lovituri asupra locurilor de concentrare a efectivelor și echipamentelor invadatorilor. Au fost lovite 6 zone de concentrare a efectivelor forțelor rusești, 2 bastioane de pluton și 4 poziții ale sistemelor de rachete antiaeriene.