Vladimir Putin evită jurnaliștii pe final de an. Eșecul din Ucraina anulează tradiționala conferință de presă de la Kremlin
- Ionel Sclavone
- 12 decembrie 2022, 22:53
Presat de comunitatea internațională să oprească măcelul din Ucraina și confruntat și cu probleme în Rusia, Vladimir Putin a ajuns să se ascundă de toată lumea și să renunțe la evenimente de tradiție.
Tradiționala întâlnire de final de an, a lui Vladimir Putin cu jurnaliștii nu va mai avea loc în 2022. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov. Acesta a anunțat că Vladimir Putin nu mai are programată nici o întâlnire cu presa până la finalul anului, rupâ o veche tradiție care ține de aproximativ zece ani. Întâlnirea lui Vladimir Putin cu jurnaliştii, de la sfârşit de an, a avut loc începând cu 2001. Excepție au făcut anii din perioada 2008 - 2012, când a ocupat funcția de prim-ministru.
Cu regularitate, în ultimul deceniu, la fiecare sfârșit de an, Vladimir Putin s-a întâlnit cu jurnaliștii acreditați de la cele mai importante organizații media din Rusia și din lume. Timp de câteva ore, el răspundea întrebărilor și transmitea mesaje destinate membrilor guvernului ori autorităților regionale. Anul trecut, de exemplu, la conferința organizată cu prilejul finalului de an, Vladimir Putin a vorbit cu jurnaliștii mai mult de patur ore.
Anul acesta, Dmitri Peskov a precizat că o astfel de reuniune nu se va mai desfăura, motivând că Vladimir Putin a avut suficiente întâlniri cu jurnaliștii. El a precizat că șeful statului vorbește în mod regulat cu presa, inclusiv în timp ce merge în deplasări în străinătate.
Motivele care au dus la anularea conferinței de presă
Decizia de a nu mai organiza o conferinţă de presă la final de an vine în contextul războiului din Ucraina. Rusia a declanșat o invazie militară în țara vecină, la începutul anului, pe 24 februarie, iar acest lucru i-a atras numeroase critici la nivel internațional. Mai mult, ceea ce Moscova credea că va fi doar o defilare în pas vioi, până la Kiev s-a transformat într-o serie de eșecuri.
Înfrângerile suferite pe front, dezvăluirile despre atrocitățile comise de soldații ruși, dar și sancțiune pe care Rusia trebuie să le suporte, ca stat agresor, sunt tot atâtea motive, pentru Vladimir Putin să evite o întrevedere cu jurnaliștii din presa internațională.
De la începutul războiului pe care l-a declanșat, Rusia a fost lovită de o avalanşă de sancţiuni occidentale şi se confruntă acum cu un embargo asupra livrărilor de petrol către UE. Or, livrările de gaze și cele de petrol constituie principalele surse de venituri ale Moscovei, după cum relatează The Guardian.