Vladimir Putin a conceput o nouă strategie: Motivul pentru care amână negocierile cu Ucraina
- Iulia Moise
- 25 martie 2025, 10:51

Rusia se bazează pe întârzierea negocierilor de pace legate de Ucraina pentru a cuceri cât mai mult teritoriu în țara vecină și a obține un avantaj în relațiile cu Kievul și SUA, informează luni publicația rusă independentă The Moscow Times, citând, sub protecția anonimatului, patru surse familiarizate cu gândirea conducerii Federației Ruse, conform Agerpres.
„Timpul este acum de partea noastră şi vom încerca să profităm maximum de aceasta”, a declarat o sursă, un diplomat, publicației respective.
Rusia va insista asupra cerințelor sale înainte de a accepta un acord
Deși președintele rus Vladimir Putin a afirmat că, în principiu, este de acord cu propunerea președintelui american Donald Trump pentru o încetare a focului de 30 de zile în Ucraina, el a subliniat importanța „nuanțelor", sugerând că Moscova va insista asupra cerințelor sale maximale înainte de a accepta o astfel de măsură.
Teoretic, Kremlinul speră că Washingtonul va ignora în mod tacit ofensiva pe care Rusia intenționează să o continue pe câmpul de luptă. De asemenea, se așteaptă ca administrația americană să exercite presiuni asupra Kievului pentru a-și retrage trupele din regiunile parțial ocupate de Moscova, inclusiv din Herson și Zaporojie, conform unei surse din rândul oficialilor ruși.
Moscova susține că regiunile Donețk și Lugansk, din estul Ucrainei, precum și Herson și Zaporojie, din sud, fac parte din Federația Rusă, în urma anexării lor în 2022, deși acestea nu sunt complet controlate de armata rusă.
Rusia este determinată să își mențină controlul asupra acestor teritorii cu orice preț, deoarece Putin nu își poate permite să le piardă, având în vedere că statutul lor a fost inclus în Constituție, a declarat un oficial apropiat Kremlinului.
„Constituţia rusă nu are un mecanism care să prevadă ieşirea regiunilor din componenţa Rusiei. Prin urmare, avem nevoie de întreaga regiune Zaporojie şi de întreaga regiune Herson”, a afirmat acesta, deși regiunea Donețk nu este complet sub controlul forțelor ruse, în Lugansk, o mică parte din teritoriu rămâne în mâinile ucrainenilor.
„Fie Trump îi forţează pe ucraineni să plece, fie ne va spune nouă: Angajaţi-vă în negocieri prelungite, iar, în paralel, folosiţi-vă forţa militară pentru a stabili controlul. Aceasta este cea mai proastă opţiune pentru noi, întrucât forţarea râurilor este întotdeauna o operaţiune dureroasă”, a afirmat sursa citată.
Rusia ar putea opta să invadeze o parte dintr-o altă regiune a Ucrainei
Conform acestei perspective, Rusia ar putea opta să invadeze o parte dintr-o altă regiune a Ucrainei, cum ar fi Dnipropetrovsk sau Sumî, și ulterior să le ofere ucrainenilor în schimbul regiunilor Herson și Zaporojie.
„Sperăm să găsim o variantă care să ne permită să nu forţăm fluviul Nipru şi să luăm cu asalt oraşul Herson (capitala regiunii cu acelaşi nume, controlată de ucraineni, care se află pe malul drept al Niprului, în timp ce trupele ruse controlează partea stângă a fluviului - n.r.). Chiar sper să nu se ajungă la asta. Acest lucru va însemna pentru noi pierderea a mii de oameni”, a mai spus una din sursele citate de The Moscow Times.
La a doua rundă de negocieri cu SUA în Arabia Saudită, Moscova a trimis negociatori experimentaţi. Printre aceştia figurează senatorul Grigori Karasin, fost ministru adjunct de externe, care a lucrat 47 de ani în diplomaţie. Karasin a coordonat mulţi ani „dosarul ucrainean” în MAE rus şi a fost implicat în elaborarea acordurilor de la Minsk din 2014 şi 2015.
Din delegaţia rusă face parte şi Serghei Beseda, un alt specialist în Ucraina, în prezent consilier al şefului FSB, Aleksandr Bortnikov. Timp de mulţi ani, generalul Beseda a condus Direcţia a V-a a FSB, responsabilă pentru activităţi de spionaj, racolarea de surse şi acţiuni subversive în Ucraina.
Serghei Beseda a jucat un rol cheie în planificarea invaziei Rusiei în Ucraina
El a jucat un rol cheie în planificarea invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina în februarie 2022. După eşecul obiectivelor ambiţioase din Rusia - capturarea Kievului şi eliminarea conducerii ucrainene într-o săptămână-două -, Beseda, potrivit jurnaliştilor de investigaţie Andrei Soldatov şi Irina Boragan, a stat un timp în arest la domiciliu.
Discuţiile care au început luni în Arabia Saudită reprezintă primul eveniment oficial public cu participarea sa de atunci, deşi într-un statut mai scăzut - ceea ce ar putea indica îndepărtarea sa din Direcţia a V-a a FSB.
„Aceşti băieţi ştiu cum să negocieze dosarul legat de Ucraina. Li s-a dat ordin să cerceteze fiecare virgulă” pentru a lungi negocierile, a declarat pentru The Moscow Times o sursă apropiată Kremlinului.
Când vine vorba către ce parte vor merge anumite teritorii (ucrainene), Rusia consideră că pentru Washington nu este de importanţă critică pe unde va trece exact linia de demarcaţie, au declarat doi diplomaţi.

Kremlin / Sursa Foto: Arhiva EVZ
„Din câte am înţeles, Trump vrea să vadă o Ucraina modernă, bine înarmată, pro-occidentală. Nu poate să renunţe complet la Ucraina. Dar pe unde va trece exact linia de demarcaţie nu este atât de important pentru el”, a spus unul dintre diplomaţi.
Rusia, tot ce se discută despre o posibilă încetare totală a focului să fie elaborat în detaliu
Moscova vrea ca tot ce se discută la aceste negocieri pentru o posibilă încetare totală a focului să fie elaborat în detaliu, la fel ca în cazul acordului de la Minsk din 2015. Iar aceasta ar putea lua mult timp - mai multe săptămâni sau chiar luni. „În acest moment totul decurge mai mult după scenariul rusesc.
Încă nu se ştie dacă acest moratoriu (cu privire la loviturile asupra sistemului energetic şi a navelor din Marea Neagră) va fi şi instituit", a apreciat Fiodor Lukianov, redactor-şef al revistei pro-Kremlin 'Rusia în afacerile globale'. „Dar chiar dacă se va întâmpla, aceasta nu va schimba direct situaţia de pe câmpul de luptă, unde Rusia deţine acum iniţiativa”, a adaugat el.
Cu toate acestea, expertul militar israelian David Sharp consideră că Rusia nu va putea ocupa de fapt atât de mult teritoriu pe cât doreşte, fără ajutor extern. „Armata rusă nu este capabilă să ocupe rapid şi complet teritoriile celor patru regiuni ucrainene anexate. Pentru ruşi, capturarea chiar şi a câtorva sate este deja o mare realizare”, a declarat Sharp pentru The Moscow Times.