Cineva își bate joc de bolnavii dependenți de Euthyrox, medicament indispensabil în afecțiunile tiroidei, iar autoritățile statului fie sunt depășite de problemă, fie sunt părtașe la crearea unei crize provocate, premergătoare unei noi afaceri comerciale. În toată această poveste cu lumini și umbre, un rol important îl joacă și fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, cândva și el distribuitor de medicamente ”cu sacoșa” – cum a și fost prezentat în media, când a fost învestit în Guvernul Ciolș.
Vlad Voiculescu, lider PLUS și președinte de ONG, angrenat într-o acțiune de ”făcut rost de medicamente pentru populație”, activitate desfășurată în mediul on-line prin site-ul și pagina de Facebook ”Rețeaua”, a fost primul care a sărit cu acuzațiile la adresa Guvernului Orban, încă de la primele semnale că Euthyrox lipsește din farmacii. În luna martie, el a acuzat public Ministerul Sănătății de neimplicare și a găsit vinovații pentru lipsa pastilelor pentru tiroidă, importate din Germania.
Vinovații indicați de Vlad Voiculescu erau firmele de distribuție, care fac import și export paralel. Presa a mușcat momeala și articolele au început să curgă, mai ales că din ce în ce mai mulți pacienți se plângeau că nu găsesc Euthyrox, iar farmaciile, în ciuda tuturor asigurărilor venite de la Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului, reclamau că primesc o cantitate infimă, câteva cutii.
Așa cum am mai scris, indicarea firmelor care fac import-export paralel părea logică deoarece acestea importau medicamentul la un preț mic (conform legislației) și-l exportau într-o țară UE care practica un preț de 3-4-5 ori mai mare. Nu toată cantitatea, ci doar un procent din ea. Însă virulența cu care unii actori din piață acuzau aceste firme fără nicio dovadă, mi s-a părut suspectă. Și am început să aflu lucruri.
Astfel, am descoperit că acești distribuitori (care pot fi și importatori) sunt cei mai monitorizați și controlați din lanțul comerțului cu medicamente. A recunoscut și ANM că toată activitatea lor este sub control, fiecare stoc de medicament fiind raportat zilnic și consemnat pe un portal gestionat de STS. Dacă ar vrea vreun distribuitor să facă vreun export de Euthyrox în această perioadă de criză ar putea? Răspunsul l-a dat Anca Crupariu, purtător de cuvânt la Agenția Națională a Medicamentului, joi seară, într-o emisiune la RTV, după apariția articolului meu ”Afacerea Euthyrox, pas cu pas” din evz.ro
”Noi recunoaștem că această criză continuă pentru că echilibrul care s-a stricat la începutul anului a fost mai greu de restabilit. Consumul în ianuarie a fost cu peste 50% mai mare decât în lunile precedente. Ce înseamnă asta? Înseamnă că s-au depășit cantitățile livrate. S-a întâmplat ceva. Nu s-a vândut paralel. Au existat mai mulți factori, inclusiv o tendință spre mici stocuri ale pacienților. Nu putem numai noi să rezolvăm problema. Noi monitorizăm”, a declarat Anca Crupariu, purtător de cuvânt Agenția Națională a Medicamentului.
Deci ANM zice că nu s-a exportat paralel. Așa este, cu o singură excepție. În ianuarie, înainte de interdicția la export, s-a făcut o operațiune de 800 de cutii de Euthyrox (concentrație de 100) către o țară din UE. O nimica toată față de cerințele pieței românești, care înseamnă 150.000 de cutii importate lunar de la producătorul din Germania.
Dar să revenim la interesul lui Vlad Voiculescu în această criză care a inflamat societatea, fiind vorba de aproape un milion de pacienți care au nevoie de Euthyrox. În afară de capitalul politic pe care vrea să-l acumuleze din postura de ”bunul samaritean” care vrea să ajute bolnavii, Voiculescu își dezvoltă în mediul online o rețea de comercializare a medicamentelor.
Importul de medicamente ”la sacoșă”
În 23 aprilie, în plină criză de Euthyrox, Vlad Voiculescu a anunțat pe pagina de Facebook Rețeaua (foto) că începe o nouă activitate, împreună cu un grup de voluntari, prin care va ajuta bolnavii să facă rost de medicamentele pe care nu le găsesc.
Scrie că a ajutat până la acel moment 1.000 de oameni. Face apel la mai multe categorii: la farmaciști, ca să se înscrie în ”Rețea”, la pacienți să le scrie ce medicamente le lipsesc, la cei care fac drumuri în țară sau în străinătate, dar și la cei care dețin acasă medicamente ce nu le mai sunt de folos și le pot dona.
Genul acesta de activitate (numit de Vlad Voiculescu ”serviciu public” și pe care l-a practicat în trecut), eu l-am cunoscut mai în amănunt în anii 2009-2010, în cadrul unei mari campanii de ajutorare a copiilor bolnavi de cancer.
Știu de la mămici că erau nevoite să cumpere medicamentele prescrise de medici de la o rețea de cărăuși, deoarece pe piața din România nu existau decât în cantități mici sau deloc. Cărăușii le aduceau ”în sacoșe” și le vindeau mămicilor la prețul de pe piața din Germania, Austria sau Ungaria, plus un comision. Pentru transportul unor medicamente trebuiau folosite genți frigorifice, iar livrarea trebuia făcută în decursul a câtorva ore. Lucrul acesta le împiedica pe mamele care aveau prieteni sau rude în străinătate să apeleze la ajutorul lor, fiindcă era destul de complicat. Categoric, în stăinătate exista o persoană influentă care putea obține rețete de la medicii oncologi germani, austrieci sau unguri, iar apoi să le dea cărăușilor .
Ei bine, ca să dezvolți azi o asemenea rețea de comercializare, ai nevoie și de o criză de medicamente, așa cum traversau mămicile copiilor. Iar Vlad Voiculescu a speculat momentul degringoladei din MS și ANM cu privire la Euthyrox, pentru că avea informații că producătorul german nu va livra cantitățile obișnuite.
Anunțul lui Vlad Voiculescu: Am creat Rețeaua și voi ajuta bolnavii să facă rost de ce le lipsește
ANM a fost notificată în 31 martie de firma producătoare din Germania că are probleme cu fabricarea și că nu va onora cantitățile obișnuite, dar niciodată nu a suflat o vorbă despre aceasta în declarațiile publice legate de penuria existentă în farmacii. Atât Agenția cât și Ministerul Sănătății ne-au tot spus că medicamentele au sosit, că sunt în farmacii, că se dau cu rețetă ca să nu-și facă românii stocuri. Până joi, când ANM a clarificat situația, autoritățile și câțiva politicieni au întreținut ideea că exportul paralel ar fi de vină. Doar pacienții și farmaciștii infirmau aceste informații.
Totuși, unde sunt cutiile de Euthyrox despre care autoritățile statului spuneau că au sosit de la producător și că sunt distribuite în farmacii sau că se află în depozite? – întreba și Vlad Voiculescu. Vineri, 8 mai, ne-a mai aruncă nițel praf în ochi. ”Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății în Guvernul Ciolos și fondator al grupului de voluntari Reteaua 2.0, care îi ajută pe bolnavi să facă rost de ceea ce le lipsește” , după cum e prezentat de ziare.com, acordă un interviu acestui site. Și ne dezvăluie unde sunt doctoriile pentru tiroidă: La distribuitori, care le țin în depozite ”pentru a aștepta Ordinul de ministru 672/2020, în special art. 2 alin. (2) litera c), pentru a fi exportate la un preț mai mare decât s-ar putea vinde în România, încălcând astfel dreptul la sănătate al cetățenilor. Cu complicitatea autorităților”. Tot el spune că ”în Sistemul Electronic de Raportare al Ministerului Sănătății vedem că în România se găsesc 1.219.548 de comprimate de Euthyrox”.
Acum, să demontăm manipularea ”fondatorului Rețelei care ajută bolnavii să facă rost de medicamente”. Ordinul la care face referire a fost dat în 23 aprilie. Cât au depozitat distribuitorii ca să se îmbogățească din export? Cifrele înregistrate vorbesc. Așadar, să reamintim că până la criză, în România se aduceau, lunar 150.000 de cutii. După 23 aprilie s-au exportat doar 800 de cutii de Euthyrox. Iar de atunci și până pe 8 mai, distribuitorii pe care dă vina Vlad Voiculescu se presupune că țin în depozite peste 1,2 milioane de pastile. Cand zici milioane sună bine, se crează și puțină confuzie fiindcă pacienții își evaluează medicamentul în cutii, nu în comprimate. În traducerea concretă, asta înseamnă 12.000 de cutii, cam câte 4.000 de bucăți pentru fiecare dozaj – de 0,25, 0,50 și 100. Și mai clar: cam 2 cutii la fiecare farmacie. La câte firme de distribuitori care fac import-export, această cantitate stocată ce mare tun în afaceri ar însemna?!
Soluțiile date bolnavilor de către Vlad Voiculescu sunt ca cireașa de pe tort în cazul de față, confirmând interesul său direct:
1.Pacientul să meargă la farmacie și să solicite farmaciilor să facă cerere scrisă către distribuitori în baza Ordinului 269/2017 (...) 2. să intre pe site-ul Rețeaua ”și să ne scrie nouă - grupului de voluntari pentru că încercăm să ajutăm cu informații și câteodată cu mai mult decât atât”. 3. să intre pe platforma oficială a MS și să semnaleze și acolo lipsa oricărui medicament (n.r.de pe acest site află toți distribuitorii de ce medicamente e nevoie și fie le importă ei, dacă au autorizație, fie apelează la importatori).
Într-un final, Ministerul Sănătății și ANM vor pune capăt acestei crize. Dar românii trebuie să rețină că în țară există o rețea care, pe lângă faptul că este legală și controlată de instituțiile statului, este și obligatorie în spațiul UE, având ca obiect de activitate importul și exportul paralel de medicamente din spațiul european.