Obținerea vizei de flotant a devenit, în România, un fenomen care ia o amploare deosebită mai ales în preajma alegerilor, manifestându-se cu aceeași putere chiar și în acest an bântuit de pandemie.
Numai în județul Constanța, până la alegerile locale din 27 septembrie 2020, polițiștii de la Ordine Publică vor verifica, în teritoriu, aproape 5300 de vize de reședință obținute de solicitanți în diverse localități. Conform Direcției Generale de Evidență a Persoanelor din județul Constanța, dacă la începutul anului numărul solicitărilor pentru viza de flotant a fost normal, acestea au început să crească în luna martie, dar s-au întrerupt brusc la mijlocul lunii, când a fost instituită starea de urgență.
Fenomenul solicitărilor pentru obținerea vizei de reședință, sau viza de flotant, a explodat, în județul Constanța, în luna august. „Sunt localități unde numărul solicitărilor, al reședințelor, este mai mare față de o medie normală. Acolo am avut o atenție specială și am identificat pe fiecare adresă numărul de vize stabilite. Despre acestea vorbim și vom solicita poliției să facă verificările în teritoriu”, a declarat, în exclusivitate pentru EVZ, Constantin Ion, directorul Direcției Generale de Evidență a Persoanelor din județul Constanța.
Situația a căpătat un interes și mai mare după ce au început să curgă diverse sesizări care arătau că în localități care nu ies cu nimic în evidență, din punct de vedere economic sau turistic, a crescut brusc numărul flotanților. Numai în comuna Cogealac, în luna august, aproape 100 de persoane au obținut viza de flotant. Iar în comuna Săcele, de la începutul anului s-au dat 85 de vize de reședință, cele mai multe, 35, în luna august. Numărul este mare și la Mihail Kogălniceanu.
De la 1 septembrie, procedura de obținere a vizei de flotant a fost schimbată. Solicitantul trebuie să dea o declarație pe proprie răspundere că locuiește la acea adresă, efectiv, de cel puțin 15 zile. Lucrătorii de evidență a persoanelor trebuie, de asemenea, să verifice dacă la acea adresă mai locuiesc și alte persoane care și-au stabilit viza de reședință. „În cazul în care se constată că avem alte două persoane care locuiesc acolo cu viză de reședință atunci polițiștii de la Ordine Publică trebuie să ne facă un raport în urma unei verificări fizice la acea adresă și să stabilim foarte clar dacă acea persoană chiar locuiește la adresa respectivă,” precizează Constantin Ion.
Biroul Electoral Central stabilise, în data de 7 septembrie, că alegătorul care până în data de 4 septembrie 2020 nu a obținut viza de reședință poate vota doar în localitatea de domiciliu, iscând reacții din partea organizațiilor civice pentru neclaritatea deciziei. BEC a revenit în data de 11 septembrie precizând că alegătorii care și-au schimbat reședința și au obținut viza de flotant după data de 4 septembrie, vor putea vota în noua localitate pe listele suplimentare.
Șeful Direcție Generale de Evidență a Persoanelor din județul Constanța, Constantin Ion, precizează, însă, că nu se renunță la declarația pe proprie răspundere. Solicitantul de viză va semna că locuiește la noua adresă de cel puțin 15 zile. Iar poliția va verifica, fizic, la adresa trecută în declarație, dacă solicitantul spune adevărul. Polițiștii de Ordine Publică vor verifica, de altfel, în următoarea perioadă, toate cele aproape 5300 de vize de flotant obținute în acest an în județul Constanța.