Vicepreşedintele Comisiei Europene: "Nu aş fi surprinsă de o amânare a aderării României la Schengen"

Vicepreşedintele Comisiei Europene: "Nu aş fi surprinsă de o amânare a aderării României la Schengen"

Comisarul european pentru Justiţie a declarat într-un interviu în presa franceză că ţara noastră ar putea să rămână în afara spaţiului Schengen. MAE român s-a declarat surprins de declaraţiile oficialului comunitar.

În acest interviu, Viviane Reding a precizat că instituţiile comunitare urmăresc în continuare foarte atent situaţia politică din România, după "un fel de puci parlamentar".

Vicepreşedintele Comisie Europene, Viviane Reding, a mai precizând că nu ar fi surprinsă dacă integrarea României în Schengen ar fi amânată, conform unui interviu acordat Le Monde. Reding confirmă puciul parlamentar încercat de USL În interviul din Le Monde, Viviane Reding a fost întrebată în legătură cu intervenţia Comisiei Europene în criza politică din România.

"Vom menţine o supraveghere atentă asupra României, după teribila bătălie care s-a derulat în iulie şi august. Noi am putut să spunem opriţi-vă din acest tip de puci parlamentar. Am evitat tot ce era mai rău mulţumită intervenţiei a mai multor actori, printre care Comisia Europeană, Parlamentul European, statele europene şi chiar Fondul Monetar Internaţional", a răspuns comisarul. "Sperăm ca toţi actorii politici pot trece peste opiniilor lor contrarii şi să pregătească alegerile electorale din această toamnă. Tinerele democraţii din Est trebuie să realizeze ceea ce Vestul a realizat de-a lungul unor decenii", a mai completat aceasta.

În ceea ce priveşte actualitatea aderării României la spaţiul Schengen, răspunsul Vivianei Reding a fost: "Depinde de statele membre dacă sunt de acord să-şi deschidă frontierele. Întrebarea care se pune aici este dacă statul de drept din România oferă încredere. Integrarea în Schengen presupune şi funcţionarea normală a justiţiei. Din punctul meu de vedere nu ar fi nicio surpriză dacă statele membre decide că nu e cazul să integrăm imediat România".

Bulgarii ne-au luat-o în faţă, o spune Barroso

Un mesaj similar, dar sub o formă diferită, a transmis ieri şi şeful executivului comunitar. Bulgaria îndeplineşte criteriile necesare de aderare la Spaţiul Schengen, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, aflat vineri într-o vizită la Sofia, informează Novinite.

Potrivit şefului executivului comunitar, în chestiunea Schengen ar trebui luată o decizie în favoarea Bulgariei.

El a apreciat, în schimb, că această ţară trebuie să îşi îmbunătăţească nivelul de absorbţie a fondurilor europene şi lupta împotriva crimei organizate şi a corupţiei.

Alegerea viitorului Consiliu Judiciar Suprem şi a următorului procuror-şef va fi crucială pentru evoluţia ţării, a subliniat Barroso.

"De fiecare dată când vin în Bulgaria, sunt impresionat de progresele dinamice" ale ţării, a mai declarat oficialul european.

Şeful executivului comunitar a fost prezent vineri la inaugurarea celei de-a doua linii de metrou din Sofia, finanţată în proporţie de 50% din fonduri europene, care au însumat 476 milioane de euro.

Barroso nu a făcut nicio referire la România, deşi cele două ţări erau examinate, cel puţin până în prezent, la pachet în eforturile de aderare la spaţiul fără graniţe interne. O decizie în acest sens ar trebui luată la următoarea reuniune Justiţie şi Afaceri Interne a UE din septembrie. MAE reacţionează

Ministerul Afacerilor Externe susţine că a luat notă cu surprindere de declaraţiile vicepreşedintelui Comisiei Europene, Viviane Reding, cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen. MAE subliniază într-un comunicat transmis astăzi că aderarea României la spaţiul Schengen reprezintă un obiectiv strategic, asumat prin Tratatul de aderare a ţării noastre la UE. "În iunie 2011, în cadrul reuniunii miniştrilor de interne ai Statelor Membre UE, a fost recunoscut în mod formal faptul că România a îndeplinit toate criteriile tehnice, conform acquis-ului Schengen. Avizul pozitiv dat de Parlamentul European, în iunie 2011, în favoarea adoptării unei decizii privind aderarea României la spaţiul Schengen a consolidat recunoaşterea faptului că ţara noastră a îndeplinit toate criteriile necesare. Ca urmare, dată fiind încheierea cu succes a procesului de evaluare tehnică, Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne este forul care adoptă decizia politică de aderare a României la spaţiul Schengen", aminteşte MAE. Ministerul român de Externe consideră că declaraţia vicepreşedintelui Comisiei Europene este cu atât mai "surprinzătoare" cu cât CE este "gardianul respectării şi implementării nediscreţionare şi nediscriminatorii ale Tratatelor UE", ea fiind chemată să asigure acest lucru. "De altfel, prin vocea preşedintelui Jose Manuel Barroso, Comisia Europeană a recunoscut îndeplinirea de către România a tuturor condiţiilor prevăzute de acquis-ul Schengen. De asemenea, tocmai având în vedere atribuţiile Comisiei Europene, este şi mai surprinzătoare invocarea conexiunii între Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi aderarea la spaţiul Schengen. Astfel de abordări din partea unui înalt oficial european creează premisele unui tratament discriminatoriu faţă de un Stat Membru care şi-a îndeplinit toate obligaţiile, conform legislaţiei europene", mai susţine MAE. În comunicatul citat se reiterează faptul că Mecanismul de Cooperare şi Verificare reprezintă un proces separat, iar autorităţile române sunt pe deplin angajate în respectarea recomandărilor CE.

Ne puteți urmări și pe Google News