Pus în practică, visul globalist al lui George Soros pare să creeze o societate în care coruptia nu mai are frontiere, Cel putin asta demonstrează progresistul establishment britanic care pare să accepte bani și favoruri nu numai de la chinezi, ci chiar și de la oligarhii lui Putin.

"Apropiaţii lui Vladimir Putin își exercită influența în cele mai înalte sfere ale societății engleze, uneori cu complicitatea membrilor săi.

Oligarhii ruși instalaţi la Londra se infiltrează în establishmentul britanic la ordinul Kremlinului. Guvernele Majestății Sale, de stânga ca și de dreapta, intenționează să profite cu bună ştiinţă de bogăţiile lor, închizând ochii în faţa unei vaste operațiuni de spălare de bani de origine dubioasă. Unele dintre cele mai cunoscute servicii de contra-spionaj din lume sunt neputincioase în fața amenințării pe care această bogată rețea rusă o reprezintă pentru securitatea internă. Multe ingrediente diabolice demne de un mare roman cu spioni à la John Le Carré. Dar ficțiunea a devenit realitate, după cum reiese din raportul recent al Comitetului de Securitate al Parlamentului Britanic privind interferența Kremlinului în viața politică britanică.

Potrivit documentului publicat pe 21 iulie, oligarhii ruși cu sediul în capitala britanică și apropiați de președintele Vladimir Putin au reușit să pătrundă în cercul elitelor britanice, politice, economice, academice și sportive. Această infiltrare a luat forma unor achiziții imobiliare de lux, investiții financiare, donații către partide politice, universități, instituții culturale, precum și asistență pentru sectorul filantropic și sport.

De la căderea URSS la începutul anilor '90, guvernul britanic s-a străduit să capteze fluxurile financiare uriașe controlate de oligarhii din Est. Fenomenul a luat amploare odată cu sosirea în Marea Britanie, în 2003, a magnatului oțelului Roman Abramovici, care a cumpărat clubul de fotbal Chelsea, unul dintre pilonii Premier League. 

Pentru a atrage marile averi "venite de la frig", a fost introdusă o viză specială (golden visa) destinată miliardarilor străini în 2008. Super-bogaţii ruși s-au grăbit să profite de această oportunitate, transferându-se cu arme și bagaje într-o ţară despre care erau siguri că va rămâne multă vreme bastionul capitalismului şi a cărei stabilitate politică era asigurată pe termen lung. 

Drept urmare, cei mai puternici oligarhi și-au stabilit domiciliul la Londra. Acest grup îi include, pe lângă Abramovici (oțel), Arkady Rotenberg (industrie), Oleg Deripaska (oțel, aluminiu), pe Andrei Gonşarenko (conducte de gaz), Vladimir Șernuhin (finanțe) și Evgheni Lebedev (proprietar al cotidianului gratuit "London Evening Standard"), precum și pe alţi mulţi afacerişti bogaţi.

Față de această problemă, autoritățile britanice au ignorat în mod deliberat originea dubioasă a fondurilor ruseşti investite în Regatul Unit. Londra a acceptat fără să clipească miliardele folosite de Abramovici pentru a cumpăra Chelsea FC și pentru a recruta cei mai buni jucători și manageri din lume. Oligarhii pot conta pe o vastă rețea de complici binevoitori, avocați și contabili pentru a "îmbrăca mireasa", așa cum se spune despre clienții dubioşi. Legați de mize economice personale, mulți membri ai Camerei Lorzilor au servit, de asemenea, ca intermediari.

Familia regală a fost răsfățată și de cei bogați din acest puternic cerc de influență, supranumit "Londongrad" de către presă. Sir Michael Peat, fost șef de cabinet al prințului Charles, și prințul Michael de Kent, vărul reginei, s-au pus în slujba oamenilor de afaceri ruși. Acești piloni ai aristocraţiei ofereau cea mai bună cale de pe planetă pentru a se integra în viața mondenă din cealaltă parte a Canalului, închisă în mod tradițional pentru noii bogați din alte părţi ale lumii, lipsiți de pedigree, maniere și reputație familială.

Procesul răsunător din noiembrie 2011 de la Înalta Curte din Londra, intentat de către omul de afaceri și oponentul rus Boris Berezovski împotriva fostului său partener Roman Abramovici pentru vânzarea companiei petroliere ruse Sibneft a dezvăluit uzanţele și obiceiurile mafiote ale multor oligarhi. Acuzaţia lui fiind respinsă, Berezovski - se pare - s-a sinucis în casa sa din Marea Britanie în martie 2013. În fața Înaltei Curți, s-a vorbit despre croaziere la bordul unor iahturi luxoase din Antile, despre conace din o mie și una de nopți în Franța, contracte uriașe scrise pe șervețele, încercări de asasinat de către gangsteri ceceni și miliarde de dolari spălați în locuri offshore. Companii-fantomă, înţelegeri politice, corupție sau evaziune fiscală la scară largă ...

În pofida înăspririi legilor împotriva spălării de bani, ca urmare a atacurilor din 11 septembrie 2001, City Londra nu a analizat niciodată sursa capitalului din fosta URSS. Pe malurile Tamisei, banii nu au miros. Fondurile vin, se duc și se învârt liber în cuferele primului centru financiar european. Potrivit studiului Camerei Comunelor, această infiltrare rusească pe scară largă rusă printre factorii de decizie britanici explică orbirea voită a guvernelor lui David Cameron, Theresa May și, acum, Boris Johnson cu privire la interferența Moscovei în timpul alegerilor legislative și mai ales cele două referendumuri, despre independența Scoției (2014) și Brexit (2016).

Figură marcantă a mişcării în favoarea plecării Uniunii Europene, Johnson a refuzat până la urmă să efectueze o investigație amănunțită asupra acțiunii serviciilor ruse pentru a impulsiona curentul Leave. "Au fost acuzații copleșitoare despre încercări ruseşti de a influența voturile la referendumul din 2016. Impactul acestor încercări asupra rezultatului referendumului ar fi dificil, dacă nu imposibil de dovedit. Totuşi, guvernul a recunoscut lent existența acestor amenințări", conchide raportul, subliniind dorința Kremlinului de a vedea Regatul Unit părăsind UE pentru a slăbi construcția europeană.

În fața pătrunderii serviciilor rusești calificată drept "standard", Londra s-a angajat să consolideze puterile MI5 (contra-spionaj). Dar, în ochii experților, o astfel de măsură este insuficientă, având în vedere amploarea pericolului pe care îl reprezintă rețeaua de oligarhi. Prea puțin, prea târziu", notează Le Point.