Visurile moldovenilor. Unde și-ar dori să trăiască copiii lor. Sondaj

Republica Moldova. Sursa foto: Dreamstime.com

Republica Moldova. Moldovenii au un puternic sentiment de mândrie națională și cred în viitorul Republicii Moldova. De asemenea, ei cred că președintele țării trebuie să promoveze valorile familiale.

Datele reies dintr-un sondaj realizat de Intellect Group, axat pe perspectivele și prioritățile cetățenilor Republicii Moldova. Astfel, potrivit sondajului, 76,2% dintre repondenți au spus că se mândresc cu apartenența la Moldova, subliniind un sentiment puternic de mândrie națională. În ceea ce privește viitorul copiilor, 65,7% dintre respondenți își doresc ca ai lor copii să trăiască în Republica Moldova.

Dintre cei chestionați, 54,6% au răspuns că ei cred într-un viitor prosper pentru Republica Moldova, arătând un optimism moderat privind dezvoltarea economică și socială a țării.

Sondajul mai arată că 80,0% dintre repondenți au spus că președintele Republicii Moldova ar trebui să promoveze valorile familiale, subliniind importanța acestei teme pentru societatea moldovenească.

Legat de orientarea pro-europeană, 37,1% dintre respondenți au spus că sunt complet de acord cu această teză.

Sondajul publicat goodnews.md a fost realizat în perioada 8 – 17 iulie 2024 și reflectă populația totală a Moldovei, cu excepția Transnistriei, în funcție de sex, regiune și tip de localitate oraș/sat.

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Sursa foto: Facebook/Maia Sandu

Pe 25 iunie, Republica Moldova a început oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis în nenumărate rânduri că, pentru viitorul copiilor, Moldova trebuie să devină un stat europena. „Știu că mulți dintre voi merg seara la culcare cu grijă față de ziua de mâine. Unii dintre voi chiar se gândesc în ce altă țară să plece pentru viitorul copiilor. Chiar dacă știți că acolo niciodată nu va fi acasă. Și cei care au plecat, marea noastră diasporă, nu au făcut-o de dragul lor, au făcut-o de dragul copiilor lor. Căci cine și-ar mai părăsi casa de bună voie dacă nu pentru viitorul copiilor?”

Maia Sandu a mai spus că, oriunde ar trăi - într-un oraș mare sau într-un sat la Nordul sau Sudul Moldovei, fiecare cetățean merită condiții normale de trai: „Și vorbesc despre lucruri firești de care au fost privați moldovenii zeci de ani la rând - apă în casă, canalizare, drumuri fără noroi până la genunchi, grădinițe și spitale moderne unde se poate ajunge ușor”.