Cazurile de rujeolă iau amploare în ultimii patru ani, copiii cu vârstă de 1-4 ani fiind cei mai afectați.
Potrivit Institutului de Sănătate Publică, la Cluj au fost semnalate 11 cazuri noi de rujeolă, în ultimele două săptămâni. Reprezentanții instituției spun că sunt cele mai numeroase cazuri înregistrate la nivelul țării.
20.204 de cazuri de rujeolă, înregistrate în ultimii 4 ani
De la începutul pandemiei, de acum patru ani, și până pe 17 iulie, au fost raportate în România u20.204 de cazuri de rujeolă, iar 64 dintre acestea s-au soldat cu decese, se precizează în raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Conducerea instituției avertizează că epidemia de rujeolă nu s-a terminat nici până la ora actuală. Un număr de 12 cazuri noi de rujeolă au fost confirmate, în perioada 6 – 17 iulie, în două județe, și anume un caz în Satu Mare iar 11 în Cluj. Cei mai afectați de boală au fost copiii cu vârste de 1-4 ani, fiind vorba de 6.718 de cazuri.
Ce este rujeola
Rujeola sau pojarul este o boală contagioasă virală, eruptivă (însoțită de o erupție cutanată specifică), extrem de virulentă. Poate apărea la orice vârstă, dar în cazul copiilor mici și foarte mici, poate duce la complicații fatale.
Rujeola a fost principala cauză de deces a copiilor sub 5 ani până la momentul în care a fost introdus vaccinul împotriva pojarului. Înainte de 1963, data la care a început vaccinarea împotriva acestei boli, în fiecare an se înregistrau 2,6 milioane de decese, doar din cauza acestei afecțiuni și a complicațiilor produse.
În 2018, au murit de rujeolă peste 140.000 de persoane, conform Organizației Mondiale a Sănătății, în cea mai mare parte copii cu vârsta sub 5 ani, în ciuda existenței unui vaccin sigur și eficient.
Grupele de risc
Persoanele nevaccinate, cele cu un sistem imunitar slăbit, convalescenții, după alte afecțiuni virale, copiii subnutriți, femeile gravide și copiii sub vârsta de cinci ani, nevaccinați, și în mod special cei de până la un an sunt considerați a fi în grupa de risc. Acestora li se adaugă cei care au deficit de vitamina A, precum și cei care călătoresc în zone unde există epidemii de rujeolă.
La fiecare doi-trei ani, în zonele unde rata de vaccinare împotriva rujeolei este de sub 60%, apar perioade cu epidemii de pojar. Se consideră că boala este eradicată în zonele unde rata de vaccinare este de peste 93%.
Din grupa de risc fac parte și persoanele născute înainte de 1957, care nu au avut boala și nu au fost vaccinate, mai ales dacă suferă de alte afecțiuni și au un sistem imunitar slăbit.