Virgil Popescu: „România susţine măsuri voluntare de reducere a consumului de energie”. Măsurile propuse de Comisia Europeană

Sursa: Facebook

Miniștii energiei din statele membre ale Uniunii Europene s-au întâlnit, vineri, la Bruxelles, pentru a discuta măsuri pentru atenuarea prețurilor ridicate la energie. Printre acestea se regăsesc atât reducerea consumului de energie electrică la nivel european prin mecanisme voluntare și obligatorii pentru orele de vârf de consum, cât și captarea veniturilor suplimentare obținute de producătorii de energie electrică

Potrivit ministrului energiei din România, Virgil Popescu, Comisia Europeană (CE) lucrează în prezent la un set de măsuri pentru atenuarea prețurilor ridicate la energie. Acestea se vor concretiza în a doua parte a lunii septembrie.

Astfel, măsurile pe termen scurt pe care CE le propune sunt:

  • reducerea consumului de energie electrică la nivel european prin mecanisme voluntare și obligatorii pentru orele de vârf de consum;
  • captarea veniturilor suplimentare obținute de producătorii de energie electrică peste un anumit plafon care urmează a fi stabilit;
  • contribuție de solidaritate din partea companiilor din sectorul combustibililor fosili;
  • creșterea lichidității pe piețele de energie;
  • reducerea prețurilor la gaze naturale, cu accent, în mod special, pe plafonarea prețului gazelor naturale importate din Rusia.

Virgil Popescu a menționat în acest sens că în contextul actual de pe piața de energie, generat în cea mai mare măsură de războiul dus de Rusia în Ucraina, e necesar să se acționeze pentru adoptarea unui set de măsuri care să permită stabilizarea pieței și scăderea prețului plătit de consumatori.

Măsurile propuse de România pentru atenuarea prețurilor la energie

Conform spuselor ministrul energiei, România a propus la Bruxelles necesitatea adoptării la nivel comunitar a unor măsuri de decuplare a prețului la energia electrică de cel al gazului natural, care stabilește în prezent prețul de închidere al pieței.

„Măsura ar contribui la reducerea prețului de ofertare a energiei electrice pe piață”.

El a adăugat că e important ca o propunere din partea Comisiei Europene să fie emisă în acest sens în cel mai scurt timp.

De asemenea, România, alături de celelalte state membre, susține plafonarea prețului la gazul natural la nivelul UE, inclusiv la cel importat din Rusia. Această acțiune ar putea contribui semnificativ la reducerea volatilității pieței europene.

„Am propus măsuri de susținere coordonată la nivel european prin scheme de sprijin a consumatorilor energofagi ale căror costuri cu produsele energetice depășesc un procent de 20% din costul total. În plus, am susținut propunerea de a avea o reducere coordonată a TVA-ului aplicat vânzărilor de energie electrică la nivel european, precum și de a limita temporar prețul la tranzacțiile realizate pe Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică”, a adăugat acesta.

În final, ministrul a ținut să menționeze că situația României este una stabilă pentru această iarnă, nivelul de înmagazinare a depozitelor situându-se în prezent la peste 76%. Acest număr depășește obligația de înmagazinare pe care România o avea la 1 septembrie 2022.

Vineri, a avut loc întâlnirea miniștrilor din UE, unde s-au discutat măsurile ce vor fi luate în statele europene pentru a proteja populaţia şi economia de creşterile de preţuri la energie în pragul iernii.