Virgil Popescu: România caută alternative pentru gazul rusesc. Nu e cazul să discutăm despre scenarii apocaliptice
- Sabina Popescu
- 7 martie 2022, 11:40
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat, luni, 7 martie, că România caută alternative pentru aprovizionarea cu gaze naturale în locul celor rusești. Cu toate acestea, având în vedere că țara noastră este al doilea cel mai mare producător de acest serviciu, populația nu are motive de îngrijorare. Nu e cazul să se aducă în discuție scenarii apocaliptice, a spus șeful portofoliului Energiei.
Virgil Popescu, anunț de ultimă oră privind gazele naturale
„Da, ne uităm absolut la toate posibilitățile de aprovizionare cu gaze naturale ale României. Ne uităm la toate sursele și rutele de aprovizionare. În legătură cu gazul lichefiat, a fost o idee la un moment dat, dacă vă aduceți aminte, între Georgia și România, nu a putut fi realizat. Pe Marea Neagră, datorită convenției, nu pot intra vase de un anumit gabarit care să permită aducerea energiei în Constanța.
De aceea, am pus acest interconector între Grecia și Bulgaria pentru a putea avea acces la terminalele din Grecia și apoi discutat la Consiliul Energiei pentru a putea avea acces și la terminalele care se construiesc pentru Polonia.
Tranzitul prin conducta YAMAL nu a fost sistat
(Cum ar afecta România faptul că transportul de gaze prin YAMAL a fost sistat, dacă ne afectează?) Este un fake news, deci prin conducta YAMAL se aproviziona Polonia și Germania. De mult, deci nu de acum, Germania nu mai importa, deci conducta YAMAL nu mai era folosită la capacitatea maximă de 30 miliarde de metri cubi, ci doar Polonia importă acum, și ieri, importa și alaltăieri, o cantitate pe care a negociat-o cu Gazprom. Deci nu a fost oprit tranzitul de gaze prin conducta YAMAL.
(Când ar fi posibilă alimentarea României cu gaz azer, respectiv cu gaz lichefiat?) Trebuie să terminăm mai întâi toate discuțiile. V-am spus că este prioritatea Guvernului României, prioritatea mea ca ministru al Energiei și, evident, vom anunța.
„Nu e cazul să discutăm despre scenarii apocaliptice”
Unul dintre motivele pentru care până acum nu a putut fi adus gaz natural din alte surse a fost imposibilitatea găsirii unui culoar de transport. Acum, cu finalizarea interconectorului între Grecia și Bulgaria, există această posibilitate. Ne uităm, evident, pentru aprovizionarea pentru viitoarea iarnă.
România este al doilea mare producător de gaze din Europa, nu e cazul să discutăm despre scenarii apocaliptice. Avem gaz în depozite. Vom avea pentru iarna viitoare si depozite încărcate la maximum, avem producție de gaze, căutăm diversificarea rutelor de aprovizionare”, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu.