Medicul Virgil Musta, șeful secției de Boli infecțioase de la Spitalul „Victor Babeș" din Timișoara, a afirmat că pandemia de coronavirus va crește dramatic în următoarea perioadă.
Potrivit medicului timișorean, România ar putea ajunge doar în câteva luni la situația care a fost în Italia și Franța „când pacienţii nu mai aveau unde să fie internaţi şi mureau la domiciliu”.
Asta după ce ultimele raportări ale Grupului de Comunicare Strategică au arătat un număr mai mare de cazuri de coronavirus, număr care conținea însă și cazuri din alte zile.
Directorul OMS a tras un semnal de alarmă
„Secţiile de ATI deja sunt pline, nu ştiu ce vom face dacă cazurile severe nu vor mai avea loc de internat. Atunci, probabil vom fi în situaţia Italiei de acum şase luni, a Franţei”, a spus medicul.
Totodată, acesta a reamintit avertizările directorului OMS cu privire la respectarea regulilor impuse de autorități. În opinia acestuia, dacă românii continuă să țină cont de anumite „conspirații” și să încalce conștient toate măsurile impuse, pandemia va crește iar problemele din țară vor deveni din ce în ce mai grave.
„Directorul OMS a tras un semnal de alarmă, din cauza faptului că numărul de cazuri creşte din nou în lume, la fel şi numărul deceselor. OMS atrage atenţia că dacă avem această delăsare, nu vrem să respectăm regulile, ţinem cont de conspiraţii, pandemia va creşte şi va creşte peste tot în lume şi va crea mari probleme, atât de sănătate, cât şi economice”, a spus Virgil Musta.
De asemenea, Virgil Musta a mai spus că la dezastrul care se va abate asupra României în contextul pandemiei de coronavirus, și situația economică se va înrăutăți.
„Sunt șanse slabe să revenim la normalitate prea curând”, a spus medicul Musta
„Deja sunt probleme economice importante peste tot, şi nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla dacă lumea nu va respecta regulile. Nu avem altă şansă decât să avem o nouă normalitate, în care să respectăm regulile de bază”, a mai adăugat Medicul.
Record de infectări în România
Potrivit datelor furnizate de GCS, până astăzi, 16 septembrie, pe teritoriul țării, au fost confirmate 107.011 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
De asemenea, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.713 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În ceea ce privește numărul deceselor, până astăzi, 4.285 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.