Virgil Ardelean, de la „nu demisionez“ la „nu comentez“

Virgil Ardelean, de la „nu demisionez“ la „nu comentez“

Virgil Ardelean a refuzat ieri să facă vreun comentariu privind deznodământul la care s-a ajuns în scandalul provocat de numirea sa la şefia Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI).

El a precizat că va prezenta un punct de vedere în cursul zilei de azi. Cu toate acestea, luni seară, a declarat pentru „Evenimentul zilei“ că nu se gândeş te să plece de la conducerea DGIPI.   „Nu demisionez pentru că nu am niciun motiv“, a declarat el, cu mai puţin de 24 de ore înainte ca Gabriel Oprea, cel care l-a numit, să-şi anunţe demisia din funcţia de ministru al internelor. Ardelean a susţinut în continuare că scandalul legat de revenirea sa este instrumentat de o „gaşcă“ de politicieni, fără a da însă vreun nume.

Doctorand al lui Oprea, numit şef în MAI

Virgil Ardelean nu este singura numire „cu cântec“ a lui Gabriel Oprea. Fostul ministru şi-a instalat, tot vinerea trecută, propriul doctorand, Toma Rus, în funcţia de director adjunct al Departamentului de Ordine Publică din Ministerul de Interne. Acesta vine tot de la Cluj, unde a condus Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate şi Brigada de Combatere a Crimei Organizate.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Când domnul ministru m-a numit a fost un motiv în plus pentru mine faptul că fac doctoratul cu Domnia Sa deoarece mă cunoaşte mai bine. Domnul Oprea a discutat cu domnul premier numirea mea şi i-a spus faptul că fac doctoratul la el. Acum sunt la serviciu şi îmi văd de treabă. Dacă voi fi eliberat din funcţie, asta este“, a spus Rus.

Toma Rus a coordonat ancheta în destrămarea cartelului de droguri de la Cluj, reţeaua condusă de Torino Sfârlea, care a reuşit să ducă în diferite state din Europa peste cinci tone de cocaină. O altă anchetă care l-a scos în faţă a fost dosarul „Gazeta“, unde mai mulţi jurnalişti şi directori ai trustului de presă cu acelaşi nume au fost arestaţi pentru şantaj.

Toma Rus este însă şi anchetat de DNA, în urma unei plângeri făcute de Arpad Paszkany. În acest caz, el este acuzat de infracţiuni de corupţie şi de faptul că l-a determinat pe directorul unei societăţi clujene să-i închirieze un spaţiu comercial în care, acum, funcţionează o bancă. (A contribuit Ionuţ Stănescu)