București. Viorica Dăncilă revine înpolitică într-o nouă formațiune, Partidul Național Conservator Român (PNCR), condus de europarlamentarul Cristian Terheș. Ales pe listele AUR, Terheș și-a înființat propriul partid care-l va susține și la alegerile prezidențiale.
Singura președintă din istoria PSD susține că a ales PNCR pentru că în prezent nu mai există o delimitare clară a ideologiilor de stânga și de dreapta. Consideră că, alături de Cristian Terheș va putea să-și promoveze propria viziune cu privire la viitorul economic al României.
Viorica Dăncilă revine în politică. Încă o dată
Numită de Liviu Dragnea la conducerea guvernului, în ianuarie 2018, Viorica Dăncilă i-a luat locul acestuia și în fruntea PSD. Nu a rezistat decât o scurtă perioadă, fiind înlăturată de Marcel Ciolacu. S-a întâmplat după ce a pierdut alegerile prezidențiale din 2019. O perioadă, fosta lideră a PSD s-a ținut deoparte de scena politică.
În anul 2022, Viorica Dăncilă își anunța prima revenire în politică, într-o formațiune obscură, înființată de un IT-ist din Cluj. În luna aprilie a aceluiași an, a fost aleasă președinte al formațiunii NOI - Naţiune Oameni Împreună. Mai făcea parte din acest partid și în luna iunie a acestui an, când anunța că-și dorește un loc în Parlament.
Odată cu trecerea vacanței și venirea toamnei Viorica Dăncilă a revenit, din nou, în politică. De această dată, așa cum arătam mai sus, alături de Cristian Terheș într-o nouă formațiune, PNCR.
Fosta președintă a PSD își motivează alegerea
Viorica Dăncilă și-a motivat alegerea, aceea de a face parte din PNCR, spunând că actualele provocări economice ale României necesită o schimbare de perspectivă. Ea crede că tradiționala împărțire între stânga și dreapta ideologică nu mai răspunde necesităților țării. Drept care s-a alăturat lui Cristian Terheș într-o construcție de tip suveranist.
„În momentul acesta România este într-o perioadă foarte dificilă din punct de vedere economic și cred că nu mai putem vorbi de stânga și dreapta. Cred că trebuie să luăm măsuri de stânga pentru a susține mediul privat, care este motorul economic și pe urmă acest lucru să ne permită să luăm măsurile sociale”, a explicat Dăncilă.
Ea a precizat că se poate vorbi despre suveranism și globalism, liniile care sunt aduse din ce în ce mai frecvent în discuție, în spațiul public.
„Cred că în acest moment putem vorbi de suveranism și globalism și acestea sunt liniile că care sunt din ce în ce aduse mai frecvent în spațiul public”, a mai spus Viorica Dăncilă.
Viorica Dăncilă crede în suveranism
Dezamăgită de colegii social-democrați, de stânga, singura prim-ministră din istoria României post-decembriste a îmbrățișat doctrina suveranistă. În aceste condiții, Viorica Dăncilă a evidențiat activitatea lui Cristian Terheș în Parlamentul European. Ea spune despre europarlamentar că a fost una dintre vocile care au pledat pentru protejarea intereselor naționale ale României.
Dăncilă este de părere că PNCR este partidul care poate oferi soluții concrete la provocările cu care se confruntă România. În opinia sa, formațiunea poate crea un echilibru între susținerea mediului privat și măsurile sociale.
Chiar dacă a schimbat partidul, Viorica Dăncilă nu și-a uitat foștii colegi social-democrați. Ea crede că mulți dintre aceștia nu sunt mulțumiți de ceea ce se petrece în acest moment. Ea a comparat guvernările PSD din trecut cu ceea ce se întâmplă în prezent. Dăncilă a subliniat că în prezent se vede că țara trăiește din împrumuturi, iar nivelul de sărăcie este în creștere.
„Sunt convinsă că foarte mulți social-democrați nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în acest moment. Întotdeauna, când Partidul Social Democrat a fost la guvernare, a guvernat țara și a adus-o într-o direcție bună. Au crescut pensiile, salariile, datoria publică a scăzut, iar România a fost reprezentată eficient pe plan extern”, a declarat Dăncilă, conform Gândul.ro.