Rareş Bogdan: „Doamna Dăncilă, ați avut un discurs profund mincinos, care arată că PSD îi consideră în continuare pe români proști! Chiar și pe cei care au votat PSD Ați încercat să vă victimizați, pe ideea că sunteți o biată femeie și vă bateți cu domnul Iohannis, pe care îl criticați, dar fără argumente.

Mai bine scrieți un eseu, poate vi-l publică gazeta de perete a unei școli generale! Da, sunteți femeie, dar sunteți în primul rând o incompetentă, habar nu aveți ce înseamnă economia, nu pricepeți nimic. Au existat femei în istorie care nu s-au acoperit de rușine acceptând să troneze în fruntea unor incompeteți, pe care să-i și întreacă„, a comentat pe social media europarlamentarul PNL.

„Dvs vorbiți de realizări, cu o gaură în buget de aproape 4 miliarde de euro în primele 7 luni, adică cu peste 50% mai mult decât în aceeași perioadă a lui 2018. Dvs vorbiți de realizări, când investițiile sunt la un minim istoric, iar inflația e pe primul loc din UE? BNR spune răspicat: nu credem că România mai rexistă încă un an și jumătate până la alegeri – semnalul acesta arată că țara este împinsă în groapă. De cine? De PSD, în fruntea căruia visați Realizările dvs?”, acuză Rareş Bogdan.

„6 medici cer zilnic certificat de conformitate pentru a pleca din țară. Și mai am argumente, dar vă las să dormiți, azi sunt generos Dvs vorbiți de egoism? Cât tupeu! Acest guvern este corupt până în măduva oaselor, și nu e doar corupția împotriva căreia au ieșit în stradă sute de mii de români! E în primul o coruptie morală, un cancer care se întinde asupra întregii țări: incompetență, nepotism, mediocritate Doamna Dăncilă, l-ați dat afară pe Bacalbașa? Înseamnă că sunteți de accord cu el Dvs vorbiți de lașitate? Incredibil! Ești laș dacă nu dai afară un ministru al Sănătății incompetent! Un ministru de Interne care se face că nu vede clanurile. Da, de domnul Fifor vorbesc! Clanurile capătă în continuare contracte de milioane de euro de la stat și dvs vorbiți de egoism?? Ce mizerie! Demisia!”, conchide Rareş Bogdan în postarea sa de pe Facebook.

Te-ar putea interesa și: