VIOLURILE ASUPRA COPIILOR au stârnit URAGANUL! Ce le-au pregătit SOLDAȚII LUI ODIN așa-zișilor refugiați? Istoria ALTFEL decât o înveți la școală

VIOLURILE ASUPRA COPIILOR au stârnit URAGANUL! Ce le-au pregătit SOLDAȚII LUI ODIN așa-zișilor refugiați? Istoria ALTFEL decât o înveți la școală

Creșterea alarmantă a cazurilor de viol asupra copiilor în ultimele două luni a provocat o emoție uriașă în Finlanda.

Patru dintre cazuri, în care victimele sunt fetițe sub 15 ani, au fost înregistrate în orașul Oulu din nordul țării. Poliția locală a arestat mai mulți imigranți, pe care îi consideră suspecții principali. Toți au intrat în țară ca refugiați. Arestări în rândul imigranților s-au făcut și la Helsinki, tot sub acuzația de viol sau abuz sexual grav asupra copiilor.

Premierulu finlandez Juha Sipilä, care conduce o coaliție de centru dreapta, a anunțat că Executivul său va avea două runde de negocieri pentru a stabili prin ce măsuri se poate pune capăt acestor atacuri „inumane”.

La rândul său, președintele Sauli Niinistö a declarat presei: „Este intolerabil ca oamenii care au cerut și chiar au primit azil la noi să facă atâta rău și să provoace nesiguranță aici.” Chiar dacă autoritățile promit măsuri urgente, mulți par hotărâți mai degrabă să-și facă singuri dreptate.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Soldații lui Odin”, un grup înființat în orașul Kemi în octombrie 2015 și care se opune deschis migrației, a înființat rapid potere. Justițiarii patrulează acum străzile și centrele comerciale din Oulu, pe motiv că de aici își aleg bandele de violatori victimele. Poterele au apărut la scurt timp după ce poliția a avertizat populația să nu cumva să ia aplicarea legii în propriile mâini.

Paradoxal, însă, Seppo Kolehmainen, comisarul Poliției Naționale Finlandeze, a salutat înființarea patrulelor cetățenești, provocând confuzie. Imediat, ministrul de Interne Petteri Orpo a declarat: „În Finlanda, autoritățile sunt cele care supraveghează și asigură ordinea în societate. Este o chestiune simplă și o vom respecta”.

Și serviciile secrete ale țării sunt îngrijorate de apariția poterelor. În mitologia nordică, Odin este zeul vindecării, dar și al morții și războiului. În afara Finlandei, organizația Soldații lui Odin are filiale în Suedia, Norvegia, Marea Britanie, Belgia, Estonia, Canada, Australia și Statele Unite.

În interviurile acordate, dar și pe paginile de Facebook, grupul respinge hotărât orice acuzații de rasism sau neo-nazism. Mai mult, liderii din Finlanda ai organizației s-au arătat deschiși unei colaborări cu poliția locală. Pentru imigranți, mesajul este însă extrem de dur: „Încetați să ne mai violați femeile și copiii... altfel (veți avea de suferit n.r.)!”