"M-au lovit, m-au tras de păr pe jos… M-au trântit la pământ, au dat cu piciorul în mine, mi-au pus geaca pe cap şi m-au bătut". Sunt acuzaţiile pe care le aduce poliţiştilor români, Alexandru Loyos Istoika, unul dintre românii arestaţi pentru violul din Parcul Caffarella din Roma.
Alexandru Loyos Isztoika este unul dintre cei doi români arestaţi la Roma pentru violarea unei adolescente de 14 ani şi tâlhărirea prietenului acesteia, în seara de Sfântul Valentin.
Acesta susţine că a fost bătut de poliţiştii români veniţi să-l interogheze, fiind forţat să declare contrariul, relatează presa din Peninsulă.
El povesteşte că în camera de interogare erau trei sau patru poliţişti români şi niciun italian.
"M-au aşezat pe un scaun şi au început să mă lovească. Unul dintre ei m-a întrebat ce am făcut. I-am spus că nu am făcut nimic, că eu nu fac lucruri de acest fel. Atunci m-au lovit din nou şi au început să mă ameninţe. Mi-au spus că au toate dovezile împotriva mea, amprente, mostre ADN", afirmă suspectul.
Presa italiană a scris zilele trecute că testele ADN par să îi dezincrimineze pe Karol Racz şi Alexandru Loyos Isztoika, principalii suspecţi în cazul violului.
CITIŢI ŞI:
Italia asmute cetăţenii împotriva străinilor