Violenţe la Moscova în timpul unei manifestaţii a opoziţiei, în ajunul învestirii lui Vladimir Putin

Violenţe la Moscova în timpul unei manifestaţii a opoziţiei, în ajunul învestirii lui Vladimir Putin

Un miting al opoziţiei ruse, planificat astăzi la Moscova, în ajunul învestirii lui Vladimir Putin la preşedinţie, a fost întrerupt de forţele de ordine, prin arestarea organizatorilor chiar în timp ce îşi ţineau discursurile pe o scenă amplasată în Piaţa Bolotnaia.

Trupele speciale OMON i-au reţinut pe carismaticul blogger anticorupţie Aleksei Navalni, pe liderul Frontului de stânga, Serghei Udalţov, şi pe reprezentantul mişcării Solidarnost, Boris Nemţov.

În urma unor confruntări între forţele de ordine şi manifestanţi, au fost arestate peste 250 de persoane la protestul anti-Putin, a precizat poliţia moscovită.

Referitor la numărul total al participanţilor la aşa-numitul Marş al milioanelor, ultima estimare a poliţiei este de 15.000, dar mobilizarea a fost mult mai mare, Piaţa Bolotnaia arătând cel puţin la fel de aglomerată ca la mitingurile anti-putere din lunile decembrie şi februarie, când au luat parte aproximativ 100.000 de oameni.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă precedentele manifestaţii au fost paşnice, de data aceasta poliţia a intervenit în forţă, accesul fiind îngrădit de scutieri OMON. De asemenea, au fost închise mai multe staţii de metrou, pentru a limita numărul participanţilor la manifestaţie.

Deşi scena din Piaţa Bolontnaia s-a golit, mitingul fiind întrerupt, aproximativ 5.000 de persoane au rămas în zonă.

Primăria Moscovei autorizase un număr de 5.000 de manifestanţi la evenimentul anti-Putin şi un miting cu 50.000 de susţinători ai liderului forte, pentru a marca un an de la înfiinţarea Frontului popular rus, ce reuneşte mai multe asociaţii, companii, sindicate pro-Kremlin, potrivit Agerpres.

Manifestaţiile pro şi contra puterii precedă revenirea la Kremlin a fostului agent KGB Vladimir Putin, ales preşedinte al Rusiei pe 4 martie, după alte două mandate deţinute în perioada 2000-2008. Pentru că Legea Fundamentală a Rusiei nu-i permitea să candideze pentru al treilea mandat consecutiv, în 2008 el l-a susţinut pe Dmitri Medvedev ca succesor al său la Kremlin, dar a continuat să fie cel mai influent om politic din Rusia din postul de premier.

După o pauză de patru ani, Constituţia îi dă dreptul să revină la cea mai înaltă funcţie din stat, el urmând să fie învestit pe 7 mai.