Ultima vineri din Postul Mare este numită Vinerea Paştelui, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Astăzi este ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoşesc. Din acest motiv, Vinerea Mare este zi de post negru.
Ultima vineri din Postul Mare este numită Vinerea Paştilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Conotaţiile legate de aceste denumiri sunt date de ceea ce se întâmplă în această zi: se numeşte Vinerea Paştilor, pentru că este ultima vineri dinaintea Paştelui; Vinerea Patimilor, deoarece în această zi a pătimit şi a fost răstignit Iisus Hristos; Vinerea Seacă, pentru că cei mai mulţi români au obiceiul de a posti post negru. Adică nu mănâncă şi nu beau nimic toată ziua. Mai este numită Vinerea Mare pentru că este ultima vineri din Săptămâna Mare. Scoaterea Epitafului În Sfânta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor şi Mântuitoarelor şi înfricoşătoarelor Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El. Patimile Mântuitorului impun, de asemenea, o serie de slujbe speciale, deosebit de impresionante. Slujbele din această zi cuprind: Denia de Joi seara (în timpul căreia se citesc „cele douăsprezece Evanghelii“ care vorbesc despre Pătimirile Domnului), Ceasurile împărăteşti (de vineri dimineaţa), Vecernia (în timpul căreia se face şi „Punerea în mormânt“ sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare) şi Pavecerniţa. Este o zi aliturgică în bisericile ortodoxe, o zi în care, în respectul faţă de Patimile Domnului, nu se oficiază Sfânta Liturghie. Slujbele încep cu Ceasurile împărăteşti, care se citesc doar în ajunurile marilor sărbători (Crăciun, Bobotează etc.). După Ceasurile împărăteşti se face Vecernia zilei următoare, în timpul căreia, într-un anumit moment, numit Stihoavnă, se scoate Sfântul Aer sau Sfântul Epitaf - o bucată de pânză pe care este zugrăvită pogorârea în mormânt a Mântuitorului. Sfântul Epitaf, aşezat pe o masă în mijlocul bisericii, în faţa crucii, stă înconjurat de lumânări şi cu Evanghelia deasupra. Credincioşii trec prin faţa lui, îngenunchează de trei ori şi sărută picioarele Mântuitorului. Apoi credincioşii trec pe sub această masă pe care este aşezat Sfântul Aer, reflectând în plan simbolic pogorârea în mormânt. Toate cântările din Vinerea Patimilor arată răutăţile păcatului lumii căzute în păcat: trădarea lui Iuda, frica prea mare a ucenicilor şi lepădarea lui Petru, răutatea şi viclenia cărturarilor şi fariseilor, laşitatea şi nedreptatea lui Ponţiu Pilat, violenţa soldaţilor, rătăcirea şi nerecunoştinţa mulţimilor, obrăznicia tâlharului nepocăit şi nepăsarea sau indiferenţa multora cărora Iisus le-a făcut mult bine. Prohodul Domnului Înspre seară, după spovedirea credincioşilor - doar cazurile speciale se pot spovedi astăzi: bolnavii, femeile însărcinate etc. -, se oficiază Denia Sâmbetei celei Mari. După Psalmii Utreniei, soborul de preoţi iese în mijlocul bisericii, în faţa Sfântului Epitaf. Se oficiază Prohodul Domnului, poate cea mai gravă, solemnă şi patetică slujbă a ortodoxiei. Credincioş ii, cu lumânări în mâini, ascultă cum soborul citeşte câteva stihuri în care este vorba despre moartea Mântuitorului, despre pogorârea Sa în iad şi în care se anunţă Învierea. La sfârşitul acestei Denii, preoţii iau Sfântul Epitaf şi, urmaţi de credincioşi, înconjoară de trei ori biserica, cu lumânări aprinse în mâini. După aceasta, se intră iarăşi în biserică. În timp ce preoţii ţin ridicat Epitaful la intrarea în biserică, credincioşii trec pe sub el, atingându-l cu mâna. La sfârşitul slujbei, se mai oficiază două cântări şi se citeşte o Evanghelie, după care credincioşii se retrag, cu lumânările în mâini, către case. TAINA CREŞTINISMULUI „Cu moartea pe moarte călcând“ „Hristos trece prin moarte «cu moartea pe moarte călcând» şi, când Înviază, nu mai revine în lumea aceasta, ci trece deja cu sufletul şi trupul în viaţa veşnică din Împărăţia cerurilor. Hristos Se mai arată după Înviere de câteva ori, ca să certifice că Învierea Sa este reală, dar viaţa Lui nu mai este existenţă biologică din lumea aceasta. Moartea şi Învierea lui Hristos concentrează în ele taina creştinismului care nu este simplă morală, nu este o doctrină filosofică, ci este taina vieţii veşnice dăruită oamenilor începând încă din lumea aceasta. De aceea, fără Sărbătoarea Sfintelor Paşti, creştinismul nu rămâne decât o morală filosofică. Creştinismul este în primul rând viaţă în Hristos Cel Răstignit şi Înviat. Să rugăm pe Hristos- Domnul ca în ziua Sfintelor Paşti să cântăm aşa cum Biserica lui Hristos, încă din secolul al IV-lea mărturiseşte folosindu-se de cuvintele Sfântului Grigore Teologul: «Ieri m-am răstignit împreună cu Tine, Hristoase, astăzi Înviez împreună cu Tine». Prin participarea la slujbele din Săptămâna aceasta Sfântă şi Mare a Paştilor, prin ascultarea Evangheliilor Pătimirilor, prin participarea la slujba Prohodului Domnului, ne-am răstignit duhovniceşte împreună cu Hristos şi ne-am îngropat duhovniceşte împreună cu El, iar în noaptea următoare, la miezul nopţii, sufletul nostru se umple de bucuria Învierii Lui“. P.F. Daniel, „Foamne şi sete după Dumnezeu - înţelesul şi folosul postului“, Editura Basilica, 2008 PATIMILE Suferinţe divine Patimile sau Pătimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare. Ele sunt sfinte, pentru că Cel ce suferă, Iisus Hristos este nevinovat. Sunt mântuitoare, deoarece, îndurând aceste Pătimiri sau ispite ale durerii, Hristos ca Om nu Se desparte de Dumnezeu-Tatăl. Patimile sau Pătimirile sunt înfricoşătoare, pentru că Cel ce pătimeşte în trup nu este numai om, ci este Dumnezeu-Omul. Cel atotputernic şi smerit, Cel fără de păcate, de bunăvoie ia asupra Sa urmarea păcatelor lumii căzute. „Fiecare mădular al Sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi: capul a răbdat spini, faţa, scuipări; obrazul, loviri cu palme; gura, gustarea oţetului celui amestecat cu fiere; urechile, hulele cele păgâneşti; spatele, biciuri şi mâna, trestie; întinsorile a tot trupul pe cruce, şi cuie, încheieturile şi coasta, suliţa. Cel ce ai pătimit pentru noi, şi ne-ai mântuit pe noi de patimi; Care Te-ai smerit pentru noi, prin iubirea Ta de noi, şi ne-ai înălţat, Atotputernice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi“ se cântă în acestă seară la Denie.