Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, operat de urgență, după ce i s-a făcut rău

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, operat de urgență, după ce i s-a făcut rău Sursa foto: Arhiva EvZ

Problemele medicale cardiace de care sufere premierul israelian s-au complicat în ultimele zile, drept pentru care medicii au decis că acesta trebuie supus unei operații.

Din primele informații, lui Benjamin Netanyahu îi va fi implantat un stimulator cardiac, menit să îi ajute inima să funcționeze mai bine.

Centrul Medical Sheba, din Tel HaShomer, a emis un comunicat de presă în care anunță că premierul Netanyahu va fi supus unei operații.

”Prim-ministrul Netanyahu va fi supus în această seară unei proceduri de implantare de stimulator cardiac la Centrul Medical Sheba din Tel HaShomer. Procedura se va desfăşura sub sedare, iar ministrul justiţiei şi vicepremier Yariv Levin îl va înlocui în acest timp”, se arată în comunicat.

Ne puteți urmări și pe Google News

I s-a făcut rău acasă

Sâmbăta trecută, lui Benjamin Netanyahu i s-a făcut rău, în timp ce se afla la acasă, și a fost transportat de urgență la spital.

Medicii au decis să îl interneze pentru 24 de ore, deoarece era deshidratat, el fiind internat la secția de cardiologie, de la Spitalul Sheba.

Premierul a sosit la Centrul Medical Sheba și a fost internat pentru 24 de ore, fiind supus unei observații medicale.

Într-o declarație comună a biroului primului ministru și a Spitalului Sheba, emisă la momentul respectiv, se precizează că Netanyahu s-a plâns de amețeli după ce a petrecut mai multe ore, la soare, la Marea Galileii, vineri, pe fondul unui val de căldură intensă în întreaga țară.

Site-urile de știri Haaretz și Walla au relatat că Netanyahu și-a pierdut cunoștința acasă. Mai mult, într-un reportaj difuzat de postul de știri Channel 12, se arată că Netanyahu s-a plâns de dureri în piept înainte de a fi dus la spital.

Inima premierului funcționează bine

Cu toate astea, Amit Segev, director al unității de cardiologie de la Sheba și președinte al Asociației de Cardiologie din Israel, a declarat că inima premierului funcționează foarte bine.

”În niciun moment nu s-a constatat vreo aritmie cardiacă - bătăi neregulate ale inimii”, a spus Segev.

Cu toate acestea, Segev a precizat, de asemenea, că spitalul a decis să implanteze un monitor cardiac subcutanat, numit dispozitiv Holter, ”așa cum se obișnuiește”, pentru ”a permite echipei medicale profesioniste apropiate de prim-ministru să continue monitorizarea regulată”.