Vine recesiunea? Previziunile economice sumbre ale PNL

Vine recesiunea? Previziunile economice sumbre ale PNL

Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL, a scris pe Facebook că statisticile oficiale prezintă un tablou înfricoșător pentru economia românească.

Dăncă a explicat că producția industrială se află „în cădere liberă” față de începutul anului, folosindu-se de un grafic pe pagina sa de Facebook.

Liberalul o blamează pe Viorica Dăncilă pentru că, în opinia sa, premierul nu face nimic altceva decât să se ocupe cu „fel de fel de scamatorii” pentru a rămâne la guvernare.

Dancă susține că OUG 114 a lovit în sectoare esențiale pentru orice economie, precum energia, telecomunicațiile, băncile, construcțiile sau fondurile de investiții.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Căderea producției industriale, timp de trei luni consecutive, anunță deja termenii unei recesiuni tehnice și este ca fulgerul care anticipează averse severe în economie în perioada următoare”, a scris pe Facebook, vineri, Ionel Dancă.

Purtătorul de cuvânt al PNL consideră că pentru ca economia să își revină trebuie redobândită încrederea investitorilor privați, iar guvernarea PSD trebuie să înceteze.

Redăm integral postarea lui Ionel Dancă:

„În timp ce Dăncilă face fel de fel de scamatorii pentru a rămâne la Palatul Victoria, guvernarea PSD a eșuat lamentabil și acest lucru nu mai poate fi ascuns nici măcar de statisticile oficiale care arată că producția industrială este pur și simplu în cădere liberă față de începutul anului.

Graficul din imagine arată evoluția producției industriale din prima jumătate a anului față de luna decembrie a anului trecut când a fost adoptată Ordonanța 114 care a lovit cu puterea unui baros în mai multe sectoare esențiale pentru economie (energie, telecomunicații, bănci, construcții, fonduri de investiții etc.)

Rezultatul măsurilor economice aberante, adoptate peste noapte de Guvernul Dăncilă, nu a întârziat să apară și chiar din luna următoare, am avut un un prim semnal de scădere a dinamicii producției industriale, cu 2,4 puncte procentuale.

Au urmat câteva luni de băltire în prostie a membrilor Guvernului Dăncilă, cu declarații contradictorii și confuze privind soarta OUG 114 iar industria a dat semnale timide de stabilizare.

Odată însă cu întărirea convingerii investitorilor din economie că guvernarea PSD nu are de gând să revină asupra acestor măsuri toxice și să repare stricăciunile făcute, concomitent cu înrăutățirea perspectivelor economice ale principalilor parteneri comerciali, evoluția producției industriale a luat-o la vale intrând într-un picaj accelerat, de speriat pentru orice guvernare responsabilă normală.

Dinamica producției industriale în luna iulie s-a redus cu 8,6 puncte procentuale față de sfârșitul anului trecut, ceea ce echivalează cu o adevărată prăbușire, reflectată într-o scădere continuă a nivelului de producție de la o lună la alta începând cu luna mai.

Căderea producției industriale, timp de trei luni consecutive, anunță deja termenii unei recesiuni tehnice și este ca fulgerul care anticipează averse severe în economie în perioada următoare.

Pentru o răsturnare a evoluțiilor negative din economie este nevoie urgent de o schimbare a acestei guvernări eșuate ca un prim semnal pentru recâștigarea încrederii investitorilor în perspectivele economiei românești. Iar, într-o Românie normală, recâștigarea încrederii investitorilor privați se poate face doar dacă intervenția arbitrară și peste noapte a statului în economie este eliminată și se oferă garanții credibile de stabilitate și predictibilitate legislativă și economică. #GuvernareaEsuata”