Vine recesiunea! Cele mai puternice cinci țări se pregătesc de criză

Vine recesiunea! Cele mai puternice cinci țări se pregătesc de criză

Cinci mari puteri economice ale lumii sunt în pericol de recesiune. Germania, Marea Britanie, Italia, Brazilia și Mexic se numără printre cele mai puternice state din acest punct de vedere, însă potrivit site-ului CNN acestea se află foarte aproape de limita recesiunii.

Economia britanică a scăzut în al doilea trimestru al anului, iar în Italia creșterea a fost limitată. Statisticile publicate miercuri arată că economia Germaniei, a patra cea mai puternică din lume, s-a micșorat în cele trei luni înainte de iunie 2019.

„Concluzia este că economia germană se situează la marginea recesiunii", a declarat Andrew Kenningham, economistul șef al „Europe economist at Capital Economics”.

Mexicul tocmai a evitat o recesiune - definită, de obicei, ca două sferturi consecutive de scădere economică - iar economia sa se va menține slabă în acest an. Datele sugerează, de asemenea, că Brazilia s-a apropiat de recesiune în trimestrul doi.

Germania, Marea Britanie, Italia, Brazilia și Mexic se situează printre cele mai puternice 20 de economii ale lumii. Mult mai micile Singapore și Hong Kong suferă și ele, importanța acestora fiind vitală pentru comerț și finanțe.

În timp ce fiecare țară a fost încetinită de factori interni în dezvoltarea economică, încetinirea producției globale și scăderea accentuată a încrederii în afaceri au înrăutățit lucrurile la modul general.

Chiar și economia gigantică a Chinei crește cu cel mai lent ritm din ultimele trei decenii. Chinezii duc un război comercial prelungit cu Statele Unite, care va impune noi impozite pe exporturile acestora în septembrie și decembrie.

„Caracteristica comună este fundalul global slab”, a spus Neil Shearing, economistul șef al „Capital Economics”.

În aceeași ordine de idei, Fondul Monetar Internațional a redus luna trecută prognoza pentru creșterea globală în acest an la 3,2%, fiind cea mai slabă rată de expansiune din 2009. De asemenea, și-a redus așteptările pentru 2020 până la 3,5%.

Toate aceste lucruri fac ca investitorii să fie din ce în ce mai îngrijorați. Piața arată semne de avertizare și mai mult de o treime dintre administratorii de active verificați de Banca Americii se așteaptă la o recesiune globală în următoarele 12 luni.

5 economii în pericol

Germania se bazează foarte mult pe exportatorii care vând o cantitate disproporționată de bunuri către China și Statele Unite. „Raportul PIB de astăzi marchează cu siguranță sfârșitul unui deceniu de aur pentru economia germană”, a declarat Carsten Brzeski, economist șef în Germania, la banca olandeză ING.

În timp ce temerile de un Brexit haotic contribuie la diminuarea economiei germane, această problemă provoacă cea mai mare durere în Regatul Unit, unde economia se micșorează pentru prima dată din 2012.

Economia britanică ar trebui să revină în al treilea trimestru și să evite o recesiune imediată. Dar dacă premierul Boris Johnson scoate țara din Uniunea Europeană fără un acord pentru a proteja comerțul la 31 octombrie, o recesiune ar fi probabil inevitabilă.

În Italia, productivitatea slabă, șomajul ridicat al tinerilor, datoriile uriașe și tulburările politice sunt de vină pentru starea de rău continuă.

Investițiile au scăzut în Mexic, iar sectorul serviciilor din țară este sub presiune. Brazilia, cea mai mare economie din America Latină, suferă de o producție industrială slabă și de șomaj ridicat. Datele care vor apărea în săptămânile următoare vor confirma dacă au căzut în recesiune.

Nori de furtună

Totuși, economistul Shearing susține că interpretările sumbre sunt nejustificate. La nivel global, spune el, cheltuielile companiilor cu active precum echipamentele s-au stabilizat. Piața muncii este rezistentă.

„În timp ce există buzunare de slăbiciune extremă în economia mondială - în special în industria prelucrătoare - alte piese se mențin relativ bine", a spus el, care a mai menționat că „toate acestea sunt în concordanță cu părerea noastră că creșterea globală încetinește mai degrabă decât se prăbușește.

Neil Shearing indică trei riscuri mari.

Primul este războiul comercial. Dacă Beijingul și Washingtonul continuă să crească tensiunile mai mari, încrederea în afaceri ar putea scădea. Fondul Monetar Internațional a avertizat legat de creșterea în 2020 că va fi redusă cu jumătate de punct procentual dacă disputa se va agrava.

Un alt mare risc este că băncile centrale nu reușesc să acționeze, provocând o reacție negativă pe piețele financiare care se alimentează către economia reală. Rezerva Federală a Statelor Unite a scăzut luna trecută pentru prima dată în 11 ani. China este presată din ce în ce mai mult pentru a reduce rata dobânzii principale pentru prima dată în patru ani.

Alte bănci centrale din India, până în Thailanda, au rate reduse și se așteaptă la mai multe reduceri.

Riscul final este ca sectorul serviciilor globale, care a susținut creșterea, să înceapă să reflecte criza înregistrată în producție.