Vine o nouă CRIZĂ mondială? Petrolul scade în continuare! China suferă!

Preţul petrolului scade în continuare, pe fondul unei cereri anemice şi a menţinerii producţiei. În plus, problemele Chinei, cel mai mare consumator de hidrocarburi pe plan global, contribuie din plin la această situaţie.

Preţul petrolului a scăzut sub 33 de dolari pe baril (Brent), din cauza tensiunilor de pe pieţele financiare internaţionale, anunţă The Guardian. Acest este cel mai mic nivel din 2002 încoace, ceea ce ridică mari semne de întrebare legate de o posibilă nouă criză mondială în acest an, la doar opt ani de la prăbuşirea pieţelor financiare.

Scăderea accentuată a preţului petrolului aduce mari pagube pentru companiile producătoare, care şi aşa se află într-o situaţie delicată. Analiştii avertizează asupra faptului că am putea asista în 2016 la falimente răsunătoare în acest sector. În plus, nici statele producătoare de petrol nu se simt prea bine, fiind obligate să încaseze mai puţini bani la buget.

Bursa de la Shanghai a pierdut astăzi 250 miliarde de euro în doar câteva minute de la începerea tranzacţionării, după o altă scădere asemănătoare care a avut loc luni 4 ianuarie. Şi bursele din Europa înregistrează scăderi semnificative, de peste 2%.