Vine frigul. Meteorologii spun ce ne așteaptă în următoarele patru zile

Vine frigul. Meteorologii spun ce ne așteaptă în următoarele patru zile sursa: arhivă EVZ

Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru perioada 2 - 5 octombrie 2021. Potrivit meteorologilor, vremea va fi răcoroasă, cu ploi în majoritatea zonelor țării în timp ce la munte, la altitudini mai mari, vom asista la ninsori și temperaturi negative 

ANM anunță că vremea va fi tot mai rece înregistrându-se în țară chiar minime negative.

Prognoza meteo pentru sâmbătă

Vremea va fi în continuare rece pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile sud-estice unde, mai ales în prima parte a zilei, vor fi înnorări şi cu totul izolat, posibil, ploi slabe sau burniță.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 22 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade, mai coborâte, până în jurul a -1 grad, în depresiunile Carpaţilor Orientali. Vor fi condiţii de brumă şi izolat, se va semnala ceață. Presiunea atmosferică va scădea în prima parte a intervalului.

Ne puteți urmări și pe Google News

 Prognoza meteo pentru duminică

Vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi mai mult senin, exceptând în prima parte a zilei sud-estul tării, unde local vor fi înnorări şi cu totul izolat posibile burniţe. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare în sudul Banatului, iar pe parcursul zilei şi în zona litoralului şi pe suprafeţe mici  în nordul Moldovei.

Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 23 de grade, cu cele mai ridicate valori în vestul ţării, iar cele minime între 3 şi 12 grade, mai coborâte în depresiuni, unde vor fi condiţii de brumă. Izolat vor fi condiţii de ceață. Presiunea atmosferică va fi uşor variabilă.

 Prognoza meteo pentru luni

În estul şi în sud-estul ţării, vremea va fi răcoroasă, cu cer parţial noros, dar numai cu totul izolat, în special pe litoral, vor fi posibile ploi slabe sau burniță. În restul teritoriului, cerul va fi variabil la senin şi vremea va continua să se încălzească, valorile termice urmând a se situa în jurul celor caracteristice datei, iar în regiunile vestice devenind mai ridicate decât cele normale în prima decadă a lunii octombrie.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi, local şi temporar, în nordul Moldovei, pe litoral şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat şi sudul Crişanei; minimele termice vor fi cuprinse între 2...3 grade în depresiunile intramontane şi 14 grade în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceață.

Prognoza meteo pentru marți

Valorile de temperatură vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent, astfel că vremea se va menţine răcoroasă în est şi sud-est, va fi mai caldă decât în mod obişnuit în regiunile vestice, iar în rest apropiată de normal. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sud-estul teritoriului şi în zonele de deal şi de munte unde pe spaţii mici va ploua slab, iar noaptea aria de nebulozitate şi ploi va fi în extindere în vest şi nord-vest.

Vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de peste 60...65 km/h, în sudul Banatului şi pe crestele montane şi cu caracter local şi temporar, cu viteze mai mici, în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane. Pe arii restrânse va fi ceaţã dimineaţa şi noaptea.

Prognoza pentru București

Sâmbătă

Regimul termic, comparabil cu al zilei precedente, va fi caracterizat de valori mai mici decât cele normale la această dată; astfel, temperatura maximă va fi de 17...18 grade, iar cea minimă de 5...7 grade. Îndeosebi în prima parte a zilei vor fi înnorări, apoi treptat cerul se va degaja. Vântul va sufla slab şi moderat. Presiunea atmosferică va fi uşor variabilă.

Duminică

Vremea va fi frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 19...20 de grade, iar cea minimă de 6...7 grade. Presiunea atmosferică va fi uşor variabilă.

Luni

Vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice se vor situa în jurul celor specifice la începutul lunii octombrie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maxima va fi de 20...22 de grade, iar cea minimă de 8...10 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zona preurbană vor fi condiţii de ceață.

Marți

Valorile termice, deşi în scădere ușoară, se vor menţine apropiate de cele specifice perioadei, cu o maximă de 19...20 de grade şi o minimă de 7...9 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul zilei, iar vântul va sufla în general moderat.