Bărbații, femeile și copiii se infectează la fel de des cu noul coronavirus, dar urmările sunt foarte diferite.
Cel mai mult contează vârsta, bolile cronice, dar și sexul.
Potrivit statisticilor, de la începutul pandemiei și până în prezent, peste 36,5 milioane de oameni s-au infectat cu SARS-CoV-2. Dintre aceștia, mai bine de 27 de milioane au fost declarați vindecați.
Specialiștii susțin că majoritatea celor vindecați sunt tinerii fără comorbidități. Totuși, estistă și excepții care au pus multe semne de întrebare medicilor.
Astfel, în lume au fost persoane care au vârsta de peste 100 de ani și s-au vindecat de COVID-19.
Pacientă de 103 ani, vindecare miraculoasă
O mexicancă în vârstă de 103 ani care suferea de o gravă boalp pulmonară cronică s-a vindecat de coronavirus dupp ce a fost internată timp de 11 zile.
Dona Maria a fost internată la spitalul general regional din Guadalajara, în statul Jalisco, dar nu necesita conectarea la ventilator.
„A fost intotdeauna foarte vesela, constienta, vorbind cu medicii. Chiar si la final, ne-a recomandat sa ne ingrijim. Evolutia ei a fost foarte buna, iar simptomele au disparut", a declarat directorul spitalului, David Sanchez.
La 102 ani, o italiancă a învins boala Italica Grondona, în vârstă de 102 ani s-a infectat cu noul coronavirus și a fost internată la spital în orașul Genova. După 20 de zile de tratament italianca s-a vindecat.
„Iubeste viata, dansul si muzica, pe Freddy Mercury si pe Valentino Rossi. Italica reprezinta o speranta pentru toti varstnicii care se confrunta cu aceasta pandemie." Am poreclit-o "Highlander" - "Nemuritoarea", a declarat medicul Vera Sicbaldi, care a tratat-o pe italica Grondona în spitalul San Martino din Genova.
„Am facut foarte putin, si-a revenit singura", au mai spus medicii.
Tot o femeie, cu onorabila vârstă de 107 ani a fost declarată vindecată
Olandeza Cornelia Ras locuiește în Sommelsdijk, cea mai afectata regiune de coronavirus. Femeia și-a sărbătorit a 107-a aniversare pe 17 martie singură în cameră, din cauza pandemiei, iar câteva zile mai tarziu s-a îmbolnăvit si ea. Avea febra, iar testul a indicat pozitiv pentru COVID-19. „Nu credeam ca va suprevietui din asta", a declarat o nepoata acesteia.
„E la capacitate 100% mental, stie numele tuturor, nu e pe medicamente, e capabila sa mearga si sa se puna in genunchi in fiecare seara ca sa-i multumeasca Domnului. Si se pare ca va putea sa faca asta in continuare", au spus medicii.
La 92 de ani, un botoșănean s-a vindecat ca prin miracol
Un barbat de 92 de ani din județul Botoșani, fost militar de carieră, este unul dintre cei mai în vârstă pacienți vindecați de noul tip de coronavirus din România.
A luat virusul de la soția sa, care a fost internată la Suceava. Ca prin minune, s-au vindecat amândoi, potrivit ziare.com