Vin banii de la Uniunea Europeană. Cine va putea beneficia de 2,2 miliarde de euro

Sursa foto. EVZ

O serie de programe ce totalizează suma de 2,2 miliarde de euro, bani acordați României de Uniunea Europeană, vor fi lansate de Guvern. Anunțul a fost făcut vineri seară de Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene. Sunt vizate pentru sprijin financiar domeniul gazelor naturale, cel al granturilor acordate IMM-urilor, precum şi antreprenoriatul rural.

„Astăzi, Guvernul Orban a adoptat în domeniul fondurilor europene trei măsuri foarte importante şi aşteptate de mii de români. Prima măsură este în domeniul gazelor naturale, şi anume a aprobat Programul Naţional de introducere a gazelor naturale în localităţile urbane şi rurale din România. Aşa, după cum deja se cunoaşte, Programul naţional are valoarea de 1 miliard de euro, se derulează în două etape.

O primă etapă este cea aferentă perioadei de programare 2014 - 2020, cu o valoare de 235 de milioane de euro, iar cea de-a doua etapă a programului este prevăzută pentru perioada de programare 2021 - 2027 şi are o valoare estimată de 800 de milioane de euro”, a declarat ministrul, care a mai anunțat că:

„Beneficiarii eligibili sunt autorităţile publice locale, unităţile administrativ-teritoriale în parteneriat şi Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară. Sunt prevăzute a fi racordate un număr de 30.000 de gospodării la reţeaua de distribuţie de gaze naturale. Pe lângă înfiinţarea de reţele de gaze naturale se pot finanţa, de asemenea, activităţi care prevăd extinderea actualei reţele de gaze naturale.”

De asemenea, Boloș a mai menționat că „Apelul de proiecte se va deschide începând cu data de 17 august 2020 şi sunt două condiţii importante în cadrul programului, şi anume: valoarea investiţiei pe gospodărie trebuie să fie încadrată în 6.500 de euro şi fiecare proiect trebuie să cuprindă un număr de 1.000 de gospodării. Valoarea unei cereri de finanţare este de 25 de milioane de euro.”

Un alt anunț este legat de măsura doptată de Guvern, ce vizează întreprinderile mici și mijlocii. „1 miliard de euro pentru aproximativ 100.000 de companii care urmează să beneficieze de aceste granturi dedicate IMM-urilor care au avut activitatea afectată pe perioada crizei coronavirusului. În cadrul acestui program de acordare de granturi sunt trei instrumente importante. Un prim instrument este grantul pentru capital de lucru, cu un buget de 350 de milioane de euro”, a spus ministrul, care a mai precizat:

„Aici sunt împărţite granturi pe două categorii - una în sumă fixă de 2.000 de euro pentru companii care au cifra de afaceri între 5.000 de euro şi 13.500 de euro înregistrată în anul 2019, iar o a doua categorie de granturi este cea prin care companiile pot beneficia de finanţare de 15% din cifra de afaceri aferentă anului 2019 dacă au avut o valoare a cifrei de afaceri cuprinsă între 13.501 de euro până la 1 milion de euro.

Domeniile de activitate ale IMM-urilor ce vor fi beneficiare ale schemei de grant sunt: restaurante, hoteluri, cafenele, serviciile de transport, agenţiile de turism, edituri, librării, biblioteci, industrii creative şi organizare de evenimente.”