Tuturor ne plac deserturile. Indiferent că vorbim despre un tort de ciocolată, diverse prăjituri, înghețată, tarte (și lista continuă), deserturile ne bucură papilele gustative și ne fac să ne simțim mai bine. Sau mai puțin bine, dacă ne gândim la kilogramele pe care e posibil să le acumulăm în plus.
Mai în glumă, mai în serios, deserturile sunt parcă și mai delicioase cu un pahar de vin alături. Totuși, cum ne dăm seama ce vin să cumpărăm în funcție de desertul ales? În primul rând, trebuie să ținem cont de câțiva factori:
- Aroma – evident că trebuie să existe un acord între aroma desertului și cea a vinului, pentru ca cele două să se completeze reciproc. De exemplu, unui desert pe bază de fructe, i se asociază un vin cu o aromă fructată, care susține și completează gustul desertului.
- Spune-mi cât de dulce e desertul, ca să-ți spun ce vin să alegi. Cu toții știm că pentru un desert, vinul dulce sau demidulce e cel mai potrivit. De reținut: cu cât este mai dulce un desert, cu atât și vinul trebuie să fie mai dulce.
- Un alt factor extrem de important este aciditatea vinului. Și aici, trebuie să păstrăm un echilibru între desert și vinul ales. De exemplu, vinurile seci au o aciditate mai ridicată decât cele dulci, aciditatea celor din urmă având o intensitate gustativă diminuată considerabil de gustul dulce, ceea ce le conferă caracterul de „vin desert”.
Ca să fie mai clară această descriere, în funcție de cei trei factori, vă prezentăm și câteva exemple de asocieri între deserturi și vinuri. Așadar:
- Dacă avem deserturi pe bază de caramel, putem încerca un vin alb dulce
- Pentru un desert cu ciocolată neagră, un vin alb, dulce, cu note condimentate ar merge de minune
- Un desert ușor, cum ar fi o salată de fructe, spre exemplu, se poate savura cu un vin rose demidulce
Brandul Sigillum Moldaviae, nou lansat pe piață, are în gama sa două dintre vinurile ideale pentru deserturi. Este vorba despre rose-ul Busuioacă de Bohotin demidulce și Tămâioasă Românească dulce. Datorită notelor florale de trandafiri, busuioc și izmă, Sigillum Moldaviae - Busuioacă de Bohotin se poate degusta împreună cu deserturi pe bază de fructe sau ciocolată. În aceeași notă, Sigillum Moldaviae Tămâioasă Românească, fiind un vin cu arome fructate de ananas și citrice, completate de note florale de salcâm, este ideal alături de deserturi pe bază de brânză sau caramel, de produse de patiserie cu nuci și fructe confiate.
Sigillum Moldaviae face parte din portofoliul VINCON ROMANIA, unul dintre cei mai mari producători de vinuri din România, și se poate găsi în patru sortimente: Muscat Ottonel demisec, Pinot Noir demidulce, Busuioacă de Bohotin demidulce și Tămâioasa Românească dulce. Vinurile sunt prezente în hypermarketurile Metro, Selgros și Carrefour, dar și în magazinele de proximitate. Pentru mai multe detalii despre noul brand, puteți urmări pagina de facebook VINCON ROMANIA: https://www.facebook.com/vinconromania/.