Viktor Orban, în război cu SUA. Acuzații neașteptate
- Emma Cristescu
- 30 august 2023, 14:02
Premierul Viktor Orban a declarat că soldații maghiari mor ca cetățeni ucraineni și că SUA este principalul vinovat. El a vorbit și despre faptul că unii americani cred că Rusia va pierde războiul din Ucraina.
Premierul Viktor Orban a vorbit despre război, Rusia și Ucraina, Statele Unite ale Americii și misiunea maghiarilor în Europa. Unii americani consideră că Rusia va pierde războiul, iar Orban consideră că este doar o minciună.
„Aceasta este o minciună (n.r. cu referire la faptul că unii americani cred că Rusia piede războiul din Ucraina). Aceasta nu este doar o neînțelegere, este o minciună și este imposibilă. Oricine se ocupă de politică și înțelege logica, numerele, datele știe că acest lucru iese din discuție”, a spus Orbán, relatează ziarul maghiar Magyarnemzet.
Premierul maghiar consideră că soldații ucraineni se vor „epuiza mai devreme decât rușii”. Orban a mai sublinuat și că Occidentul a avut deja probleme serioase cu conducerea slabă, la sfârșitul mandatului lui Boris Elțîn.
„Am uitat cât de periculoasă este Rusia fără o conducere puternică sau sub interregnum (n. r.: interval de timp în care un conducător nu-și poate exercita autoritatea). Interregnum este cea mai proastă opțiune”, a subliniat Orban și, ca răspuns la sugestia lui Tucker Carlson că acesta pare să fie obiectivul Departamentului de Stat al SUA, el a spus: „Dacă acesta este scopul, este o greșeală!”
Viktor Orban, despre maghiarii din Transcarpatia
Viktor Orban a vorbit și despre situația maghiarilor din Transcarpatia. Acesta consideră că Ucraina va avea nevoie de soldații maghiari în viitorul apropiat.
„Avem o minoritate puternică, peste 150.000 de oameni pe teritoriul Ucrainei, într-un loc care aparținea Ungariei. Deci o minoritate istorică, o comunitate trăiește acolo. Ei fac parte din statul ucrainean și sunt acum recrutați în armată, unde mor. Ei luptă pentru Ucraina, iar soldații maghiari mor ca cetățeni ucraineni pentru Ucraina.”
https://www.youtube.com/watch?v=FAAHY-Ftc-8
Ungaria, război cu SUA
El a vorbit și despre criticile regulate ale administrației americane la adresa Ungariei. Premierul a mai spus că Ungaria este o aliată a SUA, dar că este tratată mai rău ca Rusia. El a declarat că administrația Biden nu va mai putea pune economia maghiară sub presiune.
„Nu toți americanii ne abordează în același mod ca guvernul. De exemplu, există republicani, care sunt mult mai aproape de noi pe bază de valoare. Fostul președinte este un prieten al Ungariei bazat pe valori, istoric și din toată inima. Prin urmare, nu ar trebui să facem greșeala de a pune Statele Unite pe picior de egalitate cu guvernul SUA”, a spus liderul de la Budapesta.
Orban îl vrea pe Trump înapoi
Orban a mai spus că singura cale de ieșire din situația actuală este ca fostul președinte Donald Trump să revină la putere. Acesta consideră că Trump a tratat cel mai bine celelalte state, chiar și pe China.
„Cea mai bună politică externă din ultimele decenii a fost a lui. El nu a inițiat un alt război. El i-a tratat bine pe nord-coreeni și pe Rusia, chiar și pe chinezi, și a urmat politici care erau cele mai bune pentru Orientul Mijlociu.” Orban a spus, adăugând că dacă ar fi fost președinte (n. r.: Trump) în momentul în care a început invazia rusă, rușii nu ar fi putut face acest lucru.