Viktor Orban către maghiarii din România: uniți-vă forțele!

Viktor Orban către maghiarii din România: uniți-vă forțele!

Există un nou context pentru etnicii ungari din România, iar acum este timpul ca ei să îşi unească forţele, a declarat astăzi premierul ungar Viktor Orban pentru postul public de radio Kossuth, citat de agenția MTI.

"Fac apel la toate organizaţiile politice maghiare care activează acolo în România să încerce să coopereze între ele", a declarat Orban.

În politică, rivalitatea este necesară, dar ţinând cont de situaţia actuală, cooperarea şi unirea forţelor trebuie să fie abordarea supremă, a explicat el. Mai mult, premierul a declarat că întreaga Europă ar trebui "să aibă grijă împotriva unei tendinţe subite de antagonism etnic".

Orbán mai este de părere că întreaga Europă trebuie să fie atentă, ca "nu cumva aici, în zona central-europeană, viaţa să ia o întorsătură în direcţia ostilităţilor naţionale", mai scrie MTI, preluată de Agerpres

MTI aminteşte că o nouă coaliţie de guvernământ a ajuns la putere în România, iar una dintre primele măsuri ale noului cabinet a fost să suspende aplicarea unei hotărâri de guvern a executivului anterior, care permitea înfiinţarea unei facultăţi în limbile maghiară, română şi engleză la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş.

Ne puteți urmări și pe Google News