Fostul preşedinte al Ucrainei Viktor Ianukovici i-a mulţumit preşedintelui rus, Vladimir Putin, într-un interviu difuzat luni de canalul BBC, că "i-a salvat viaţa" în cursul crizei care l-a alungat de la putere în 2014, după o serie de manifestaţii sângeroase la Kiev.
"Faptul că Vladimir Putin a luat această decizie, la recomandarea forţelor sale speciale, a fost dreptul său şi treaba sa", a afirmat fostul preşedinte ucrainean, care s-a refugiat în Rusia pe 23 februarie 2014 cu ajutorul militarilor ruşi, scrie Agerpres.
"Bineînţeles că îi sunt recunoscător că a dat ordin să mi se asigure securitatea ajutându-mă să plec şi salvându-mi viaţa", a adăugat Viktor Ianukovici.
În continuare exilat în Rusia, fostul lider la Kiev a declarat că i-ar plăcea să se întoarcă într-o zi în Ucraina. El a aruncat responsabilitatea situaţiei în care se găseşte ţara asupra manifestanţilor care au ocupat timp de mai multe luni Piaţa Independenţei (Maidan), centrul protestelor la adresa puterii sale.
Această mişcare prooccidentală a dat naştere la violenţe care au făcut peste o sută de morţi, printre care vreo 15 poliţişti.
Viktor Ianukovici i-a acuzat pe adversarii săi că au desfăşurat la acea dată "o lovitură de stat militară". "Au destrămat ţara. Au antrenat lumea întreagă în acest conflict", a spus el, amintind consecinţele internaţionale ale crizei ucrainene.
Fostul preşedinte a repetat că nu a dat ordin pentru utilizarea armelor de foc contra manifestanţilor. El a admis, totuşi, că ar fi putut face mai mult pentru a evita vărsarea de sânge.
Vladimir Putin a recunoscut în octombrie 2014 că Rusia l-a ajutat pe Viktor Ianukovici să părăsească Ucraina.
"O spun sincer: Ianukovici a cerut să-l luăm în Rusia şi asta am făcut", a declarat liderul de la Kremlin în faţa experţilor ruşi si străini prezenţi la întâlnirea anuală a Clubul Valdai