Viitorul TikTok-ului este amenințat din cauza spionajului prin platformă

Sursa: EVZ

Tot mai multe state se pregătesc să ia măsuri de interzicere a platformei de socializare Tik Tok, pe fondul acuzațiilor că rețeaua este folosită de dictatura comunistă de la Beijing pentru spionaj.

Evenimentele recente pun la îndoiala continuarea existenței TikTok-ului, aplicația de socializare deținută de chinezi, care se confruntă acum cu amenințarea de a fi interzisă în Statele Unite ale Americii și Canada, din cauza îngrijorărilor legate de supravegherea și acțiunile de spionaj pe care guvernul comunist chinez le desfășoară.

Mai multe legi contra spionajului comuniștilor chinezi, în Congres

O comisie a Congresului SUA a susținut o lege care să îi dea președintelui puterea de a interzice aplicația, iar mai mulți senatori au introdus acte legislative pentru a o interzice în întregime.

Canada a anunțat că se va alătura SUA în interzicerea TikTok de pe dispozitivele mobile guvernamentale, în timp ce brațul executiv al UE și Parlamentul European au interzis deja aplicația pe telefoanele personalului.

Deși există îngrijorarea că o asemenea interdicție ar încălca drepturile prevăzute în primul amendament, eforturile de introducere a unei astfel de legi progresează rapid.

Grupurile pentru libertatea de exprimare, precum American Civil Liberties Union (ACLU), susțin însă că sancțiunile propuse ar fi prea generale și ar putea afecta și alte companii, nu doar TikTok.

Avertismentul FBI

Deși nu există nicio dovadă că guvernul chinez a accesat datele utilizatorilor care folosesc TikTok sau că a manipulat algoritmul aplicației, directorul FBI din SUA, Christopher Wray, avertizează că firma-mamă a TikTok este „controlată de guvernul chinez”.

TikTok a negat că datele sau algoritmul său ar fi fost accesate de guvernul comunist al Chinei, dar compania este în prezent investigată de comisia pentru investiții străine din Statele Unite.

TikTok a încercat să abordeze preocupările legate de securitatea națională prin conturarea unui acord cu comisia, inclusiv prin crearea unui consiliu de experți în securitate care să supravegheze operațiunile sale din SUA și să raporteze guvernului american, însă Casa Albă nu a semnat încă acordul.

De cealaltă parte a Atlanticului, autoritățile din Marea Britanie au exclus, deocamdată, interzicerea aplicației.