Viitorul agriculturii este în spațiul cosmic. Recoltă de ardei iuți pe stația spațială

Sursa foto. Science Alert

Un experiment al NASA, care a presupus cultivarea și recoltarea de ardei iuți în spațiu a reușit foarte bine, dând speranțe în ceea ce privește agricultura spațială.

Este pentru a doua oară când cosmonauții de la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS) obțin o recoltă de ardei iuți, în spațiu. Prima oară, echipajul a folosit recolta, pentru a găti taco, cu carne de vită fajita și legume.

De această dată, recolta a fost mult mai bună, după cum a precizat Matt Romeyn, cel care a coordonat desfășurarea acestui experiment. Conform informațiilor pe care le-a prezentat, plantele de ardei iuți s-au dezvoltat cu o oarecare întârziere față de recolta de control de pe Pământ. Astfel, experimentul de pe stația spațială a fost extins cu 17 zile, după cum relatează Science Alert.

Semințele de la ardei utilizate în experimentul Plant Habitat-04 (PH-04) – așa cum a fost numit - au avut nevoie de patru luni ca să se dezvolte înainte de a fi recoltate, în octombrie. Iar acest lucru a făcut ca mai mulți astronauți să fie hrăniți din recolta de ardei iuți obținută în spațiu. Aceasta deoarece exact la momentul recoltării a avut loc schimbarea de echipaj de pe stația spațială.

Ardeii au fost mai iuți decât în mod obișnuit

Într-un comunicat de presă, Matt Romeyn a explicat că PH-04 a forțat limitele procesului de producție în spațiul cosmic. El a subliniat că ardeii obținuți au fost chiar mai iuți decât cei de pe pământ.

„Toate semnele arată că o parte din fruct a fost mai iute, fapt ce nu este neașteptat, având în vedere efectul necunoscut al microgravitației asupra nivelurilor de capsaicină din ardei”, a adăugat Romeyn.

Odată cu acest experiment NASA și partenerii săi internaționali sunt pe cale să rezolve provocarea asigurării de hrană proaspătă pentru echipajele de pe orbita joasă a Pământului.

NASA pregătește noi culturi în spațiul cosmic

În aceste condiții, după succesul experimentului PH-04, NASA a anunțat că viitoarea cultură pe care plănuiește să o dezvolte în spațiul cosmic va include roșii pitice. De asemenea, echipa de astronauți de la Centrul Spațial Kennedy plănuiește să testeze și alte tipuri noi de legume cu frunze verzi.

„Am început acest experiment știind că nu va fi ușor să cultivăm ardei iuți în microgravitație, însă acest experiment a avut un succes spectaculos și a demontrat că suntem pe calea cea bună în privința recoltelor spațiale”, a adăugat Romeyn

Scopul acestor experimente este să permită o producție viabilă și sustenabilă pentru viitoarele misiuni de lungă durată pe Lună și chiar pe Marte.