Viitorii pensionari vor primi mai puțin decât au contribuit. Budăi zice că nu, deși pensia e sub o treime din salariu
- Mădălina Dinu
- 5 ianuarie 2023, 16:39
Potrivit analiștilor, se preconizează că nici următoarea generație nu va trăi decent de pe urma pensiei. Motivul evocat ar fi și legat de faptul că populația activă este în scădere și este așteptat ca numărul tot mai mic de angajați, raportat la cel al vârstnicilor, să afecteze grav sistemul de pensii din România. Contribuabilii actuali, care vor ieși la pensii în următorii zeci de ani, ar putea primi din pensie mai puțin decât au contribuit.
Așadar, un contribuabil care are un salariu mediu net de circa 4.000 de lei (833 euro), în prezent, ar urma să aibă, după 35 de ani de muncă, o pensie de la stat de aproximativ 1.275 de lei, ceea ce înseamnă 265 de euro, arată o simulare de calcul. Pe lângă suma care nu acoperă mai mult de un sfert din coşul minim, viitorii pensionari nu vor primi înapoi pe cât contribuie acum.
Ce se poate întâmpla cu pensia peste 30 de ani
O persoană care câştigă salariul mediu pe economie va avea o contribuţie, în 35 de ani, de puţin peste 700.000 de lei. Ceea ce îi asigură o pensie, potrivit analiștilor, pentru o durată de doar 33 de ani. Explicaţia?
Dacă acum 12 ani România avea o populaţie activă de peste 9 milioane de persoane, acum numărul a scăzut cu aproape un milion. Asta fără să punem la socoteală că în această categorie intră şi şomerii, care sunt aproape 500 de mii.
Ministrul Muncii crede însă că scenariul este unul pesimist
„Dacă sprijinim mediul de afaceri, în primă fază să-şi apere locurile de muncă existente şi în paralel cu majorarea salariului minim din România- lucrurile vor arăta altfel. Este hazardat, din punctul meu de vedere, să ne exprimăm legat de ce se va întâmpla cu sistemul de pensii peste 30 de ani”, a spus Marius Budăi.
Analiştii recomandă să ne orientăm şi spre alte forme de economisire pentru bătrâneţe.
„Trebuie să ne gândim fiecare foarte exact la viitorul nostru. Pilonul 2 de pensie o să fie o sursă foarte importantă în momentul în care vom ieşi la pensie şi cu siguranţă ar trebui să suplimentăm, fie pensii private pilonul 3, fie alte investiţii, de exemplu în imobiliare”, a spus Adrian Benţa, analist fiscal.
La finalul anului trecut, România avea peste 4 milioane 700 de mii de pensionari. Rezultatele recensământului confirmă trendul de scădere pe care îl are populaţia României, potrivit Observator.