„Casa Fotbalului” a susținut, astăzi, conferința de presă în care a fost lansat noul imn al suporterilor echipei naționale
La eveniment a fost prezent si Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, alături de componenții formației IRIS, cantautorii melodiei ce se va auzi în difuzoarele „Arenei Naționale”, la meciurile reprezentativei tricolore
„Astăzi vrem să găsim mândria de a fi români şi de a fi uniţi pentru realizarea performanţelor. Cred că a venit vremea să fim din nou suporteri ai echipei naţionale. E o mare bucurie pentru FRF să înceapă acest proiect alături de formaţia Iris. Această trupă a produs imnul din
pasiune, fără nici un cost din partea Federaţiei de Fotbal”, a afirmat Răzvan Burleanu la conferinţa de presă.
„În viaţă nimic nu este întâmplător. În 2016, Iris va împlini 40 de ani. Când am aflat de intenţia FRF de a se face un astfel de imn am zis că aceasta este şansa noastră. Sper ca această piesă să impulsioneze naţionala”, a declarat Nelu Dumitrescu, fondatorul și toboșarul trupei IRIS.
„Am primit această propunere de a lansa imnul la meciul cu Ungaria pentru că va fi un stadion plin. Noi sperăm să înveţe toţi suporterii acest imn până la meciul cu Ungaria. Când spunem <<pe ei, pe mama lor>> ne referim că noi trebuie să-i convingem şi pe adversari şi pe mamele lor că vrem să câştigăm. Nu e nimic rău”, a adăugat şi Rafael, solistul trupei Iris.
Pe finalul cântecului, la minutul 2:30, apare şi un îndemn trivial: „Pe ei, pe mama lor!”.