VIDEO/ S-a săturat să fie pieton sau să depindă de alții. AMI este decisă să-și ia carnet de șoferi

După ce a apărut o mașină electrică care îi poartă numele, cântăreața AMI a decis că este momentul să lase orice teamă, orice altă activitate și să se apuce serios de studiu pentru a-și lua carnetul de conducere și de a nu mai depinde de cei din jurul ei.

„Încă nu am permis de conducere. Am spus că până la sfârșitul anului îmi promit mie și prietenilor mei, pentru că și lor le-am promis, că o să-mi iau carnetul de conducere. Nu știu să zic de ce nu am dat până acum examenul. Tot timpul găsesc alte lucruri mai importante de făcut sau mi se aglomerează mie programul cu ceva. Pur și simplu nu am considerat o prioritate și cred că din cauza asta. Până la urmă pentru lucrurile care îți fac plăcere chiar îți faci timp. N-am simțit până acum, dar de nevoie anul acesta este anul carnetului meu de șofer”, a povestit amuzată AMI pentru EVZ. Cântăreața speră ca traficul din București să nu o transforme într-o persoană agitată.

[soc_slider_shortcode id="4252694"]

„Nu știu ce șoferiță o să fiu. Eu ca și temperament, ca și caracter sunt o persoană destul de calmă, dar și când sunt pe fugă  pot să devin impulsivă. Tot ce e posibil ca în trafic, de multe ori să devin mai agitată, tensionată poate, din cauza traficului din București care nu te lasă să-ți păstrezi calmul. Cred că va fi o mare provocare pentru mine treaba asta și cred că o să învăț în timp asta cu toleranța la volan. Simt că o să fiu o șoferiță bună, chit că până acum mi-a fost puțină teamă să încerc să fac școala de șoferi”.

AMI a avut nevoie să treacă 30 de ani până să-și facă curaj să urce la volanul unui autorism. Culmea este că artista mărturisește că nu își explică motivul pentru care nu a făcut școala de șoferi la 18 ani, așa cum o face majoritatea tinerilor, căci nu îi este frică de condus. „Nu știu de unde și până unde am avut eu teama asta. Undeva în subconștient pentru că nu am avut niciodată un accident sau nici părinții mei, mama mea sau careva din familie nu mi-a transmis vreodată vreun sentiment de teamă pe partea asta. Bine că a dispărut și sunt pregătită să fac lucrul ăsta”, a mai spus AMI pentru EVZ.

Video: Răzvan Vălcăneanțu