Blagu zâmbește din nou și se consideră o femeie împlinită. Anul trecut fosta cântăreață a devenit mama unui băiețel, pe nume Sasha, și a dorit ca cea care să o ajute în creșterea lui să fie aceeași bonă filipineză care a ajut-o și cu prima ei fiică. Chiar dacă a fost nevoită să apeleze la autorități și actele femeii au durat destul de mult, Roxana a făcut tot posibilul să se revadă cu Raquel.
Pentru Roxana Blagu, bona filipineză nu este o simplă femeie care are grijă de micuțul Sasha, ci parte din familia ei. Povestea, una demnă de scenariul unui film, dintre ele a început acum aproape 13 ani și este una extrem de emoționantă, cu atât mai mult cu cât bona și-a pierdut sursa de venit și a fost nevoită să se reîntoarcă în Filipine.
„La fetița mea nu mi-am dorit ajutor că la primul copil nu prea știi cum stă treaba, vrei tu să fii moț acolo să faci tu totul, nu lași nici bunicile, nici pe nimeni, în schimb la fiul meu am vrut ajutor. Am suferit că în trecut nu am fost o femeie independentă finaciar, o perioadă, și am zis că nu mă voi lăsa de job-ul meu. Nu-ți imagina că-mi face prea multe ajutorul, ci doar să fie acolo în caz că eu trebuie să plec și am ceva de făcut”, a povestit Roxana pentru EVZ despre femeia care o însoțea în parc.
Bona nu este o angajată a familiei, ci face parte din ea, câștigându-și acest loc în urmă cu 10 ani. „Raquel este ca sora mea. Ea nu este o angajată a noastră, e ca parte din familie. Mi-am dorit-o încă de când ne-am despărțit acum 10 ani. Ne-am promis că atunci că dacă cumva voi mai face un copil, ea va veni să mă ajute. Se pare că am fost o norocoasă căci în tot acest timp ea a fost liberă și a venit”, ne-a mai spus soția lui Andrei Badiu în timp ce arăta spre femeia care locuiește cu ei de câteva luni.
Timp de 10 ani, lunar, cele două vorbeau și își povesteau viața una alteia, făcându-și în acest timp promisiune că într-o zi se vor revedea.
„Am ținut legătura în toți acești ani. Am vorbit lunar pe Facebook, la telefon. Chiar am ținut legătura pentru că a fost una dintre foarte puținele persoane care atunci când mi-a fost extrem de greu a fost alături de mine și a făcut niște lucruri pe care nu le-ar fi făcut multe lume. Când eram la începutul scandalului și nu îmi puteam vedea fetița, a ieșit cu ea în parc și m-a sunat să vin să o iau și s-a întors fără ea la tatăl ei. Nu oricine ar fi avut acest curaj, dar ea simțea că suferă și a preferat să fie lângă mine. Pentru că a făcut acel gest atunci i-am zis că nu o să uit niciodată și ea pentru mine e parte din familie”, ne-a mai spus Roxana.
În continuare este departe de fiica ei
Chiar dacă Raquel îi aduce aminte de o perioadă extrem de tristă din viața ei, Roxana Blagu speră ca într-o bună zi lucrurile să se așeze pe un făgaș normal și fiul ei să-și cunoască sora mai mare. „După acel episod ea și-a pierdut job-ul. Nu mi-am permis să o țin pentru că nu îmi permiteam. Nu a vrut să rămână în țară, am trimis-o înapoi la ea în țara, dar înainte să plece ne-am făcut promisiunea că ne vom revedea. Și uite că după 10 ani m-a dus viața într-un punct în care nu mi-aș fi imaginat. Să ajung să zâmbesc și să fiu împlinită ca astăzi, cu toate că situația aceea nu s-a schimbat. Adică eu în continuare nu o văd pe fetița mea, dar Dumnezeu îți dă putere”, a mai declarat Roxana Blagu pentru EVZ.
Video: Răzvan Vălcăneanțu