După o perioadă în care cel mai mult de suferit a avu industria cinematografică, Cosmin Seleși, Alin Panc și Văru Săndel se pregătesc lansarea a trei filme românești. Unul dintre, cel pe care l-au și terminat de filmat săptămâna trecută, este un film istorie, despre care spun că este o premieră pentru România de după 1990.
Cosmin Seleși a intrat în rândul actorilor români care produc filme cu bani privați, mai precis din propriul buzunar. Așa că tot ce își dorește în momentul de față este ca românii să aprecieze mai mult producțiile autohtone și să umple sălile de cinema.
[soc_slider_shortcode id="4225879"]
„Îmi doresc să vină lumea în cinematografe, în toamnă, la premiera filmului „Pupo, mă 2. Mireasa nebună”. Nu numai la filmul nostru, ci și la celelalte filme. Simt că încet-încet, publicul românesc a redescoperit filmul românesc, ceea ce e mare lucru. Noi avem o vorbă: comedia oprește pandemia. Cam asta facem noi acum. Eu cu Alin și cu Sandu (n.r. Alin Panc și Văru Săndel) suntem la al treilea produs, al treilea film, iar pe cel de-al treilea l-am terminat săptămâna trecută de filmat. Tot ce am făcut au fost doar comedii. Noi mergem pe zona asta de comedie. Eu cred că este importantă comedia în ziua de azi”, ne-a povestit Seleși la Gala Premiilor GOPO.
Ultimul film despre daci a fost făcut în 1967
Deși ne-am fi așteptat să ne spună că mizează foarte tare pe filmul „Pup-o, mă! 2. Mireasa nebună”, o continuare a filmului din 2018, Cosmin Seleși așteaptă cu nerăbdare să vadă reacția publicului la filmul „Secretul lui Zorillo- The Dac Side of the Moon”, o parodie istorică. „Cel mai recent este o parodie, cred primul film istoric de după ‘90. E o parodie cu daci și romani. Ultimul film făcut despre daci a fost făcut de Sergiu Nicolaescu în 1960, undeva pe acolo, numai că noi abordăm acest subiect în stilul nostru și este o parodie cu daci și cu romani. O să aibă mega succes, adică cel puțin noi am râs foarte mult la filmări și ne-au trecut tot felul de lucruri prin cap, dar totodată a fost cel mai greu film din viață. Vorbim de filme făcute de noi, noi investim și noi sperăm să câștigăm bani din asta. Credem că cinematografia poate să producă bani”, a mai spus Cosmin Seleși pentru EVZ.
Finațate cu bani proprii
Cele trei filme sunt independente și au fost finanțate atât din propriile buzunare, cât și cu ajutorul sponsorilor. Chiar dacă în momentul de față au „gaură în buget”, cei trei actori-producători sunt optimiști. „Deocamdată nu ne-am plătit niciunul pe niciunul. Ne-am bugetat la fiecare film, dar încă nu a venit momentul să ne plătim. Soțiile ne suportă și ele în continuare pentru că noi credem că facem un lucru nobil. Noi vrem să dezvoltăm un business în zona asta și momentan începem să reușim. Prima data investești, îl crești și apoi începe să producă. Credem că o să înceapă să producă cât mai curând”, ne-a mărturisit Seleși.
Video: Răzvan Vălcăneanțu