VIDEO: Abuz revoltător al Jandarmeriei! Scandalul din Vaslui, viralizat pe internet! Tânărul a povestit tot!

Jandarmii din România continuă abuzurile, profitând de ordonanțele militare care le sporesc puterile.

Mai jos, redăm textul și înregistrarea video postate de tânărul amendat. „Update:Buna ziua! Eu eram la magazin sa iau pâine, sotia era acasă cu copii, a coborât cu fetița cea mică sa imi aduca buletinul si atunci mi-a dat copilul si ea a filmat. Nu eram la plimbare la ora aceea multi ne critica.

Ora 21 stau la rand la magazin la 2 metri fata de celalt din fata mea ca sa iau paine la copii pe strada Castanilor. Un grup de baieti sta in parcare la 6 m de mine, opreste masina de jandarmi si striga „cei din spate veniti la noi”.

Eu stau unde ma aflam iar 2 dintre jandarmi se dau jos si ma intreaba de ce nu vin la ei daca ma cheama, din 4 persoane care stateau la rand doar pe mine ma intreaba ce fac eu afara, eu le zic ca am iesit sa iau paine si unu dintre ei ma intreaba da ce fumezi asa in sictir, eu nu ii zic nimic, imi iau datele si imi zic ca o sa imi vina 100 de milioane amenda. Atunci sotia a venit cu telefonul si a inceput sa filmeze. Din filmare se aude ca domnul jandarm Alistar zice ca amenda o sa fie de 200 de milioane ca asa vrea dumnealui”, a scris tânărul.

 

Reacția Jandarmeriei

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Judetean Vaslui au precizat că tânărul a fost sancționat cu valoarea minimă a amenzii, din cauză că nu ar fi avut declarația pe propria răspundere.

“În legătură cu imaginile care au apărut în spațiul public cu privire la evenimentul din 28.04.2020, facem următoarele precizări :

În data de 28.04.2020, în jurul orei 21:30, un echipaj de intervenție din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, în timp ce patrula pe strada Castanilor din municipiul Vaslui, a observat, la scara unui bloc, un grup format din aproximativ 20 de persoane. Unul dintre subofițerii de pe echipaj le-a pus în vedere celor prezenți că trebuie să respecte măsurile de distanțare socială prevăzute de ordonanta militară.

Deşi ceilalți din cadrul grupului s-au conformat, a rămas un singur bărbat, care a refuzat să respecte recomandările jandarmilor vasluieni. Acestia l-au întrebat pe bărbat dacă are asupra sa declarația pe proprie răspundere, așa cum este prevăzut în ordonanțele militare, moment în care, bărbatul a adresat cuvinte jignitoare jandarmilor și a refuzat să părăsească zona.

Între timp, a coborât și soția bărbatului, însoțită de doi minori, iar pe unul dintre copii, aceasta l-a pus în brațele bărbatului, în încercarea de a sensibiliza jandarmii și de a îi opri în acțiunea de sancționare a bărbatului. Totodată, soția acestuia a început să-i filmeze cu telefonul mobil pe jandarmi.

Bărbatul nu avea asupra sa declarația pe propria răspundere, drept pentru care a și fost sancționat cu minimul amenzii prevăzut de actul normativ.

Având în vedere că erau de faţă şi minori la discuţiile dintre jandarmi şi bărbat, jandarmii au încercat în repetate rânduri să detensioneze situația prin dialog.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui le recomandă cetățenilor să respecte prevederile ordonanțelor militare și sa nu se expună la săvârșirea unor fapte contravenționale care pot genera primirea unor amenzi! Măsurile restrictive sunt luate pentru limitarea răspândirii pandemiei”, se precizeaza in comunicatul IJJ Vaslui.